Un copil de trei ani a murit după ce a căzut într-o fântână
ISU Bacău anunță că joi seara „pompierii militari băcăuani au intervenit în localitatea Parincea, județul Bacău, pentru salvarea unui minor care a căzut într-o fântână cu o adâncime de aproximativ 22 de metri.”
Victima este un băiat de trei ani. Aceasta a fost scoasă din puț, iar echipajul medical a aplicat manevre de resuscitare. Copilul nu a mai putut fi salvat, decesul fiind declarat la fața locului.
În misiune au fost trimise numeroase echipaje.
„Pentru gestionarea situației de urgență, la locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o unitate de terapie intensivă mobilă, precum și forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău. Totodată, forțele de intervenție au fost suplimentate cu un container MULTIRISC, destinat sprijinirii misiunilor complexe de salvare. Având în vedere specificul situației de urgență, a fost necesară și prezența unui alpinist din cadrul ISU Bacău, acesta coborând în fântână pentru recuperarea minorului”, a explicat ISU.