Un sindicat al poliţiştilor se opune remilitarizării MAI, ca măsură post-Caracal/ Fifor revine: Închid cu remilitarizarea Poliţiei

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, precizează, vineri, după declaraţia ministrului Mihai Fifor referitoare la remilitarizarea MAI, că s-a opus categoric unei asemenea idei în discuţiile cu acesta.

3357 afișări
Imaginea articolului Un sindicat al poliţiştilor se opune remilitarizării MAI, ca măsură post-Caracal/ Fifor revine: Închid cu remilitarizarea Poliţiei

Un sindicat al poliţiştilor se opune remilitarizării MAI

"Având în vedere faptul că declaraţia face trimitere şi la preşedintele FSNPPC/SNPPC, precizăm, ferm şi neîndoilenic, că în cadrul discuţiei de ieri (joi-n.r.), care a vizat aspectele sindicale despre care v-am informat în ultimele zile (deficit de personal, buget, salarizare, logistică etc.), a avut loc şi o referire informală la subiectul în cauză, preşedintele FSNPPC/SNPPC opunându-se categoric unei asemenea idei. Mai mult, acesta a subliniat faptul că actualul statut special al poliţistului a fost una dintre condiţiile obligatorii ale accederii României în UE (stipulată în ,,foaia de parcurs” a etapei de preaderare, la Capitolul Justiţie şi Afaceri Interne).

Ştim cu toţii că demilitarizarea Poliţiei s-a făcut strict pentru respectarea legislaţiei şi a principiilor europeane, care nu permit cercetarea penală a cetăţenilor de către militari! Politicile europene legate de Capitolul JAI prevăd aspecte foarte clare, referitoare la existenţa unor structuri judiciare şi poliţieneşti civile, unice, independente şi eficiente, dar şi la eliminarea oricărui paralelism instituţional dintre stucturile poliţieneşti şi cele militare", transmite Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), într-un comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX.

Sindicaliştii precizează că, în contextul creat de ,,lansarea” în spaţiul public a variantei revenirii Poliţiei la vechiul statut – "variantă nefezabilă şi nelegală din punct de vedere al legislaţiei europene, pe care o respingem categoric!" – este necesar un punct de vedere, clar, fără echivoc şi neîntârziat, al MAI şi al Guvernului, cu privire la subiectul în discuţie, pentru a preveni diseminarea unor zvonuri negative în rândurile poliţiştilor.

Mihai Fifor: Închid cu remilitarizarea, nici nu se pune problema remilitarizării Poliţiei

Ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor, a declarat, vineri, vizavi de subiectul remilitarizării Poliţiei, că într-adevăr a existat o discuţie la nivel guvernamental, însă nu crede că în România structura îşi va schimba atributul civil şi va fi transformată în una militară.

Mihai Fifor a precizat că în România remilitarizarea Poliţiei nu va exista în ciuda faptului că a existat o discuţie pe această temă cu premierul Viorica Dăncilă.

"Am fost întrebat dacă s-a discutat, sunt un om onest şi v-am promis transparenţă totală în ceea ce priveşte mandatul meu şi am spus că da, a fost această discuţie, am discutat acest lucru cu doamna prim-ministru în ultimele zile şi citez din mine, nu cred că se va ajunge vreodată în România la remilitarizarea Poliţiei şi subliniez pentru toată lumea, să închidem acest subiect. Nu cred că vreodată vom ajunge aici", a declarat ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor.

Totodată, ministrul Afacerilor Interne a explicat că sindicatele ar fi primele organisme care ar urma să fie consultate în cazul în care subiectul remilitarizării Poliţiei ar fi discutat.

"Dacă vreodată s-ar pune problema unei astfel de chestiuni, desigur, primele vor fi sindicatele la masă pentru că în momentul în care am preleuat mandatul interimar la MAI, primii cu care m-am întâlnit au fost sindicatele. Ne dorim transparenţă şi ne dorim sprijin în luarea măsurilor pe care le dorim să le luăm în continuare şi pentru asta avem nevoie ca partenerul nostru de dialog să se afle la masă în permanenţă. Închid cu remilitarizarea, nici nu se pune problema remilitarizării Poliţiei", a mai declarat Mihai Fifor.

Precizările vin după ce, joi seară, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, anunţa că a abordat tema remilitarizării ministerului cu premierul Viorica Dăncilă, precizând însă că dacă va fi luată o astfel de decizie se va face transparent, după consultări cu sindicatele şi angajaţii.

 

Taguri:
mai,
fifor,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici