Un șofer din Târgu Jiu, reținut după ce a lovit un pieton. Conducea cu alcoolemie uriașă
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs în noaptea de 11 iulie, în jurul orei 00.30, pe strada Barajelor din Târgu Jiu. Din primele verificări, bărbatul de 59 de ani a acroșat cu mașina un pieton de 44 de ani, din aceeași localitate, care s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și nemarcat corespunzător.
În urma impactului, pietonul a fost rănit și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. După administrarea probatoriului, oamenii legii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.