UNSAR: Bucureștenii au primit 49 de milioane de lei din asigurările pe locuințe. Câți bani au fost acordați în restul țării?
Potrivit UNSAR, procentul despăgubirilor din urma fenomenelor meteo extreme a crescut, în majoritatea regiunilor din România. Oamenii au solicitat pagube pentru a-și repara locuințele după inundații sau acoperișurile smulse de furtuni.
Potrivit unui comunicat publicat, luni, cele mai mari despăgubiri au fost plătite în Regiunea București-Ilfov, unde companiile de asigurări au achitat pentru toate tipurile de riscuri aproape 49 milioane lei, cu 45% mai mult decât în aceeași perioadă a anului anterior.
Creșteri au fost înregistrate și în alte regiuni ale țării
În nord-estul țării, cetățenii a căror locuințe au fost afectate de inundații sau furtuni au primit, în total, aproape 29 de milioane de lei, cu 58% mai mult decât aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit UNSAR, creșterea solicitărilor de despăgubire vine pe fondul inundațiilor care au afectat județele Neamț, Suceava, Bacău și Botoșani.
În centrul țării, cetățenii a căror locuințe au fost afectate de furtuni au primit, în total, despăgubiri în valoare de 22 de milioane de lei. O creștere cu 34% față de anul 2024.
În nord-vestul, dar și vestul țării, cetățenii au primit pagube în valoare de 21 de milioane de lei.
„Companiile de asigurări au achitat, anul trecut, despăgubiri de 60 milioane lei doar pentru refacerea locuințelor asigurate afectate de furtuni și de ploi torențiale”, a declarat Alexandru Ciucan, președinte al UNSAR.
Potrivit UNSAR, în fiecare zi, de locuințe afectate de furtuni și ploi torențiale sunt despăgubite în baza asigurărilor facultative. Doar una din 5 locuințe din România beneficiază de o asigurare facultativă ce acoperă fenomenele meteo extreme.
UNSAR le recomandă cetățenilor a căror locuințe au fost afectate de fenomenele meteo extreme și beneficiază polițe de asigurare, să ia legătura cu asiguratorii pentru avizarea daunelor.
„În acest context, recomandăm tuturor celor afectați de evenimentele recente, ale căror locuințe sunt protejate de o poliță de asigurare, să ia legătura cu asigurătorii pentru avizarea daunelor”, transmite UNSAR.