Video VIDEO Campania de vaccinare în România, în linie dreaptă. Primele doze de ser anti-Covid-19 au ajuns la Institutul Cantacuzino

  • Primele doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns sâmbătă, la ora 8.00, la Institutul Cantacuzino, după 17 ore de la intrarea în ţară, pe la vama Nădlac, de două ori mai mult ca timp decât parcurs în mod uzual cu maşina.
  • Premierul Florin Cîţu, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat, colonelul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, miniştrii Voiculescu şi Ciucă s-au aflat la Institut.
  • Vaccinarea începe duminică, 27 decembrie, în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.
  • Evenimentul central de vaccinare va fi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, duminică, 27 decembrie, la ora 09.00.
  • Prima persoană vaccinată în România va fi un cadru medical. Răspunsul imun apare la 14 zile de la prima doză, a precizat Valeriu Gheorghiţă.
  • Condiţii speciale: Vaccinul se depozitează la temperaturi între -60 la -90 pe o durată de 6 luni. După ce este scos şi ajunge la o temperatură de plus 2, plus 8 grade are o stabilitatea de 120 de ore, ceea ce înseamnă că poate fi folosit în circa cinci zile.
2298 afişări

Institutul Cantacuzino a recepţionat sâmbătă, 26 decembrie, prima tranşă de 10.000 de doze ale vaccinului dezvoltat de BioNTech şi Pfizer, primul vaccin împotriva COVID-19 căruia Comisia Europeană i-a acordat autorizaţia condiţionată de punere pe piaţă.

Cele 10.000 doze de vaccin au fost descărcate din camionul frigorific şi au fost puse în congelatoare. În două chiar, deşi unul singur poate stoca 150.000 de doze.

Dar şi garnitura de oficiali a fost bogată, în frunte cu premierul Cîţu, care a verificat personal că sunt bine puse în congelator cutiile cu flacoanele de vaccin. 17 ore au făcut pe drum de la Nădlac până în capitală, de două ori mai mult decât ai face tu cu maşina.

Explicaţia oficială pentru timpul parcurs a fost că autoutilitara are tahograf, iar şoferul a oprit să se odihnească 8 ore, condiţie impusă de Pfizer, deşi ar fi putut avea doi şoferi. În seara aceasta, vaccinul pleacă spre cele 10 spitale care fac primul pas în campania de vaccinare.

„Este un moment pe care îl aşteptăm de un an de zile, livrarea şi distribuţia vaccinului va ajuta la limitarea şi eradicarea pandemiei”, a declarat premierul Florin Cîţu, prezent la recepţionarea vaccinului. 

Prima persoană care va fi vaccinată este un cadru medical, a precizat medicul Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Gheorghiţă spune că în cazul vaccinării a 60 - 70% din cetăţeni va fi atins nivelul de imunicare colectivă, şi că pentru acest lucru este nevoie de 10,7 - 11 milioane de doze de vaccin. În prezent România are contractate 10 milioane de doze.

Vaccinul se stochează pe o perioadă de şase luni la o temperatură între minus 60 şi minus 90 de grade. După ce este scos şi ajunge la o temperatură de plus 2, plus 8 grade are o stabilitatea de 120 de ore, ceea ce înseamnă circa cinci zile. Durata transportului, până la centru de vaccinare, nu trebuie să fie mai mare de 12 ore.

Cel mai îndepărtat spital la care va ajunge serul este cel din Baia Mare, dar Valeriu Gheorghiţă îţi spune că vaccinul va parcurge cei 600 de kilometri însoţit de escortă şi va ajunge la timp.

Vom primi în jur de 10 milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, pentru cinci milioane de oameni. Începând de săptămâna viitoare, cadenţa creşte, ajung în jur de 150.000 de doze pe săptămână. Pfizer a decis să ni le aducă în camioane, pe cale terestră şi multe dintre ele vor ajunge direct în cele şase centre regionale de stocare, nu vor mai trece prin Bucureşti. Mâine începe campania de vaccinare oficială. 

Efectele adverse constatate cel mai adesea au fost de intensitate uşoară şi medie, la nivel local - durere, disconfort, tumefacţie, roşeaţă, febră, dureri musculare sau de cap, dar au fost şi efecte majore la persoane cu un istoric de alergii.

Prima etapă a campaniei de vaccinare, cea a persoanlului medical, ar trebui să se termine la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie, iar etapa a treia, de masă, ar putea începe în aprilie 2021, a spus Gheorghiţă.

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19, au ajuns în ţară pe la Vama Nădlac 2, vineri, în ziua de Crăciun, în jurul orei 13.40.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a fost desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. 

Vaccinarea începe în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19. Evenimentul de vaccinare de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” va începe duminică, 27 decembrie. În aceeaşi zi, acţiuni similare vor fi organizate şi în celelalte nouă spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19

În primă instanţă va fi vaccinat personalul medical, urmând ca la anul să fie vaccinate persoanele din grupele de risc, iar, apoi, populaţia generală. Vaccinarea, care va fi voluntară şi gratuită, se va face pe bază de programare.

A doua tranşă de vaccin, 150.000 de doze, ar putea ajunge la începutul săptămânii viitoare, iar în luna ianuarie sunt aşteptate săptămânal câte 150.000 de doze.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Oficialii români recepţionează în această dimineaţă, la Institutul Cantacuzino, prima tranşă de vaccinuri comandate de Uniunea Europeană de la Pfizer/BioNTech. Transportul va ajunge la destinaţie sâmbătă la ora 8.00, după ce ieri, vineri, la ora 13.40 a trecut prin Vama Nădlac 2. 

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a fost desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Primele doze de vaccin au ajuns în România, în prima zi de Crăciun. Acestea au fost aduse în ţară după prânz, prin Vama Nădlac şi au fost aşteptate de Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi de colonelul Valeriu Gheorghiţă, coorodonatorul campaniei naţionale de vaccinare. România a primit zece mii de doze, o tranşă simbolică, dar prima rază de speranţă la zece luni după ce am înregistrat primul caz de Covid-19 în ţara noastră. Aproape 610.000 de cazuri am avut până acum şi peste 15 mii de oameni au pierdut lupta cu virusul.  

„In prima zi de Crăciun se concretizează speranţa noastră, aceea că vom avea în sfârşit o modalitate sigură, eficientă şi rapidă de a pune capăt acestei pandemii care ne-a schimbat viaţa”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Vaccinul este trimis de Comisia Europeană, care va distribui toate serurile aprobate proporţional cu populaţia fiecărui stat. Până în prezent, sunt semnate contracte sau acorduri de rezervare cu mai multe companii. Peste două miliarde de doze de vaccin au fost distribuite pentru 450 de milioane de cătăţeni ai Uniunii. 

„Aşa cum a intrat acest camion în România, au intrat astfel de camioane în toată Europa, încât să înceapă campania în toate ţările Uniunii Europene. A fost un efort imens la care au participat toate statele membre, inclusiv România, achiziţie comună, abordare comună. Este o speranţă, asta e lumina de la capătul tunelului”, a afirmat Raed Arafat, şeful DSU.

„Vaccinul nu înseamnă că epidemia a trecut, că uităm de măsurile obligatorii, măşti, distanţare”, a mai spus Arafat.

Medicii din Spitalele de Boli Infecţioase, care privesc moartea în ochi de aproape un an sunt primii care vor fi vaccinaţi şi primii care vor să se vaccineze. La Braşov, la spitalul de Boli Infecţioase, listele au fost deja făcute şi în câteva zile se va epuiza prima tranşă de vaccin. Andreea Moldovan, directorul medical al spitalului spune că nu cadrele medicale sunt greu de convins.

„Ştim de campania de vaccinare HPV care a dat greş. Sper să nu repetăm acum. Nu avem multe mijloace la îndemână. Boala nu are încă un tratament eficace şi curativ total”, a declarat Andreea Moldovan, medic infecţionist.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici