- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.01.2019, 07:15)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Vremea rea provoacă probleme: Zeci de localităţi nu au energie electrică. Numărul consumatorilor fără energie electrică a atins cifra de 120.000/ Trafic restricţionat de viscol pe mai multe zone | SITUAŢIA DRUMURILOR
În prezent, sunt implicaţi în acţiunile de deszăpezire şi combatere a poleiului de pe reţeaua rutieră naţională peste 4.000 de oameni, aflaţi în bazele şi comandamentele de la nivel regional şi central, având în vedere alertele meteorologice, a informat Ministerul Transporturilor (MT).
Urmărește
6459 afișări
UPDATE ora 20.00 Sudul şi Vestul ţării sunt cele mai afectate de condiţiile meteo
De la mijlocului zilei de 25 ianuarie 2019 şi până în prezent, s-a acţionat cu 1.000 de utilaje (lame şi turbofreze) şi s-au răspândit peste 4.300 tone de material antiderapant.
La această oră nu sunt linii închise pe reţeaua feroviară, însă circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo severe de ploaie îngheţată şi vânt puternic pe raza regionalelor din jumătatea de Sud a ţării, dar şi la intrare în Capitală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin îl felicită pe Trump pentru alegerea sa ca președinte al SUA. Liderul rus vorbește despre Noua Ordine Mondială: „Lumea are nevoie de Rusia”
-
Şeful NATO, Mark Rutte, caută o strategie comună cu Trump împotriva Rusiei şi Coreei de Nord
-
Zelenski spune că orice concesie în favoarea lui Putin ar fi „sinucigaşă” pentru Europa
-
Grindeanu, în direct de pe A7: Cei 11 km vor avea şi rolul de Variantă Ocolitoare a Focşaniului
Pe magistrala feroviată Bucureşti - Constanţa trenurile circulă remorcate cu locomotive Diesel, din cauza poleiului depus pe linia de contact şi a vântului puternic, fenomene meteo care nu permit desfăşurarea în condiţii normale a traficului feroviar, respectiv cu tracţiune electrică.
Pe restul reţelei feroviare din jumătatea de Sud a ţării, traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, fără implicaţii majore în circulaţia trenurilor, însă sub atenta supraveghere a dispecerilor locali şi centrali, dar şi a personalului feroviar de întreţinere.
În prima parte a zilei de sâmbătă, circulaţia trenurilor a fost afectată de condiţiile meteo severe pe relaţiile Bucureşti Nord - Lehliu şi Valea Albă - Drobeta Turnu Severin Mărfuri, unde mai mulţi copaci, care au cedat sub greutatea gheţii, s-au prăbuşit pe firul de contact, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică a locomotivelor.
De asemenea, la intrare în Capitală s-a circulat, până la ora 11:40, în condiţii speciale pe sectorul Buftea - Periş - Crivina, unde s-au înregistrat fluctuaţii de tensiune în linia de contact şi implicit întreruperi repetate de alimentare cu energie electrică a locomotivelor.
Toate aceste deranjamente au fost remediate, începând cu ora 10:00 şi până la ora 11:40, personalul de specialitate feroviar fiind însă activat şi pregătit se acţioneze operativ în continuare pentru menţinerea siguranţei în circulaţia trenurilor.
În continuare, în cursul zilei de sâmbătă, echipele feroviare vor face verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor din jumătatea de Sud a ţării, aflate sub incidenţa celor două coduri de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni operativ cu personal care are la dispoziţie 92 de drezine pantograf şi alte utilaje.
Trenurile CFR Călători afectate de condiţiile meteo nefavorabile au fost: IR 1695 Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara Nord, care a fost afectat de închiderea accidentală a Valea Alba – Drobeta Turnu Severin Mărfuri (lipsă tensiune în firul de contact, de la ora 4:32 la ora 10:01); un IR anulat pe ruta Bucureşti Nord – Craiova, ca urmare a întârzierilor înregistrate de trenuri la îndrumarea din staţia Bucureşti Nord; un tren Regio anulat pe ruta Balota – Orşova; un tren Regio anulat pe ruta Orşova – Drobeta Turnu Severin; un tren Interregio anulat pe ruta Bucureşti – Buzău; un tren Regio anulat pe ruta Bucureşti – Ploieşti Sud; două trenuri Regio pe ruta Slobozia Veche – Bucureşti Nord şi retur (R 8123 / R 8122).
De asemenea, pe secţia de circulaţie 800, Constanţa –Bucureşti Nord, din totalul de 12 trenuri Interregio care circulă zilnic, au fost anulate trei trenuri, iar din cele 10 trenuri Regio care circulă zilnic au fost anulate cinci trenuri, în circulaţie fiind cinci trenuri, dintre care patru trenuri pe ruta Bucureşti – Constanţa. În plus, la ora transmiterii ştirii, pe această magistrală, circulaţia feroviară este întreruptă între staţiile Obor şi Pantelimon, de pe raza municipiului Bucureşti, din cauza firului de contact rupt de crengi căzute. Se acţionează pentru remedierea situaţiei, iar garniturile nu sunt oprite în linie curentă.
„Aeroporturile aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor sunt funcţionale. Există întârzieri la decolare cauzate de procedurile specifice iernii. Degivrarea se face cu pasagerii la bord şi se intervine constant pe piste, platforme şi căi de rulare”, au mai precizat, sâmbătă, reprezentanţii MT.
În prezent se înregistrează următoarea situaţie: la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni sunt 34 de întârzieri la decolare de peste 30 de minute (40-70 de minute); o cursa Ryanair de Timişoara anulată (din cauza condiţiilor meteo la Timişoara). De asemenea, pe Aeroportul Otopeni există întârzieri mai mari la următoarele curse: cursele Tarom de Paris, Amsterdam, Frankfurt, între 2,5 si 3 ore, cursa Blue Air de Cluj - 3,5 ore, cursa Blue Air de Dublin, de 2 ore, iar întârzierile la aterizare nu au cauze meteo, conform MT.
„Degivrarea aeronavelor cade în responsabilitatea fiecărei companii aeriene în parte. Pe aeroporturile pe care operează, companiile aeriene încheie contracte de handling cu operatorii autorizaţi. Aceste contracte includ, când este cazul, şi prestarea serviciilor de degivrare a aeronavelor. Administraţia unui aeroport nu poate interveni în alegerea, de către compania aeriană, a agentului de handling. Selecţia se face în condiţii concurenţiale. Administraţiile aeroportuare au ca atribuţii deszăpezirea şi degivrarea suprafeţelor de mişcare (piste, căi de rulare, platforme de staţionare a aeronavelor) şi a drumurilor de acces (rutier sau pietonal)”, au subliniat reprezentanţii Ministerului Transporturilor.
În prezent, manevrele din portul Constanţa Sud fluvial sunt suspendate, din cauza vântului. Totodată, sunt închise următoarele căi navigabile: Bara Sulina şi Canalul Dunăre-Marea Neagră (km 0 - km 15), din cauza vântului şi a vizibilităţii reduse.
„În această perioadă, au fost suplimentate stocurile de materiale antiderapante şi au fost dublate efectivele de personal”, au menţionat reprezentanţii Ministerului citat.
UPDATE ora 17.45: Numărul consumatorilor încă nealimentaţi cu energie electrică era de 120.000, sâmbătă, la ora 16:00, conform unei informări a Ministerului Energiei (ME).
Acest număr este mai redus decât cel de la ora 12:00, în cele patru ore 30.000 de gospodarii fiind reconectate la reţea. La ora 12:00, erau 150.000 de consumatori fără curent electric în România, potrivit ME.
Situaţia pe judeţe, conform raportării de la ora 16:00 era următoarea: Ialomiţa - au fost reconectaţi peste 7.000 de consumatori, iar numărul celor încă fără curent electric era de 43.000; Călăraşi - au fost reconectaţi circa 8.000 de consumatori, iar echipele de intervenţie lucrau pentru remedierea situaţiei pentru cei 19.000 de consumatori încă fără energie electrică; Giurgiu - au fost rezolvate peste 6.000 de conectări la reţea, iar continuare numărul gospodăriilor fără curent electric era de circa 23.000; Ilfov - au fost reconectaţi aproape 5.000 de consumatori.
Numărul echipelor de intervenţie la nivel naţional a fost suplimentat cu 50, astfel că, în prezent, în teren se găsesc 181 de echipe care acţionează pentru remedierea tuturor cazurilor.
Echipele de intervenţie au reuşit pe parcursul nopţii racordarea la reţea a 17.000 de consumatori.
UPDATE ora 14.50: Ministerul Energiei: Numărul total al consumatorilor fără curent electric a atins cifra de 150.000
La ora 12:00, erau 150.000 de consumatori fără curent electric în România, anunţă Ministerul Energiei, care precizează că avariile în reţelele de distribuţie şi furnizare a energiei electrice s-au extins în toată ţara.
"Ca urmare a extinderii fenomenelor meteo de viscol şi ploaie îngheţată, în intervalul 5:00-9:00 din această dimineaţă, s-au extins avariile în reţelele de distribuţie şi furnizare a energiei electrice în ţară. Astfel, conform ultimei raportări a operatorilor din sistem (ora 12:00), numărul total al consumatorilor nealimentati cu curent electric a atins cifra de 150000", transmite Ministerul Energiei, ]ntr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Cele mai afectate judeţe la această ora sunt: Ialomiţa (50.394), Giurgiu (29.204), Ilfov (28.063), Călăraşi (27.797), Buzău (11.521), Dâmboviţa (6.594).
Numărul echipelor de intervenţie care acţionează acum în teren este de peste 130, dintre care 37 sunt concentrate în judeţul Giurgiu, 25 în Călăraşi, 24 în Ialomiţa, 18 în Ilfov, 17 în Buzău, 10 echipe în Dâmboviţa, iar patru echipe în judeţul Prahova.
Echipele de intervenţie au reuşit pe parcursul nopţii racordarea la reţea a 17.000 de consumatori.
UPDATE ora 14.40: Avarii majore la reţeaua de alimentare cu energie electrică în Ialomiţa, din cauza gheţii
Avarii majore la reţeaua de alimentare cu energie electrică se înregistrează în judeţul Ialomiţa, din cauza vântului puternic şi a depunerii de gheaţă pe stâlpi şi cabluri. IGSU a trimis în judeţul Ialomiţa 16 generatoare de curent electric de mare capacitate.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pe fondul fenomenelor meteorologice periculoase, caracterizate prin vânt puternic şi depunere de gheaţă pe stâlpi şi cabluri, în judeţul Ialomiţa s-au înregistrat avarii importante la reţeaua de alimentare cu energie electrică.
Pentru asigurarea necesităţilor populaţiei din zonele afecatate, IGSU a dispus dislocarea în judeţul Ialomiţa a 16 containere de mare capacitate generatoare de curent electric.
Generatoarele sunt mobilizate din mai multe judeţe în care nu se înregistrează situaţii de urgenţă grave cauzate de vreme. Acestea au început deplasarea spre zona Urziceni, fiind cea mai puternic afectată din punctul de vedere al infrastructurii electrice.
Tehnica dislocată va rămâne în sprijinul autorităţilor din judeţul Ialomiţa până la remedierea avariilor de către echipele tehnice ale distribuitorilor de energie electrică.
Generatoarele ISU au o capaciate de 450 kVA şi permit aprovizionarea temporară a unor localităţi cu energie electrică în cazul în care reţeaua publică cedează din cauza vremii neprielnice .
Acest tip de tehnică a mai fost utilizat în luna decembrie a anului trecut, pentru alimentarea cu energie a localităţilor afectate de vântul puternic din judeţele Caraş-Severin şi Timiş.
UPDATE ora 12.38: Circulaţie îngreunată în Vâlcea din cauza acumulării de apă pe DN7. Prahova:Copaci doborâţi de vânt
Ploile au creat probleme pe DN7 Călimăneşti-Căciulata, în judeţul Vâlcea, deoarece s-a acumulat apă pe carosabil. În judeţul Prahova, mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt pe drum, în localităţile Tătaru şi Măneciu.
Potrivit IGSU, pompierii vâlceni intervin pe DN7 Călimăneşti-Căciulata pentru degajarea apei acumulate pe carosabil din cauza precipitaţiilor abundente.
Militarii intervin cu o motopompă transportabilă, în sprijinul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă.
Fenomenele de vreme rea au produs efecte şi în judeţul Prahova, la această oră fiind în derulare misiuni pentru degajarea a 11 copaci doborâţi din cauza vântului şi a depunerilor de chiciură, în localităţile Tătaru şi Măneciu.
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit, vineri, o atenţionare cod galben de ploi, polei şi ninsori la munte până sâmbătă, la ora 14.00, fiind vizate judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea, Bacău, Vaslui, Galaţi, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov şi Covasna.
UPDATE ora 11.29: S-a redeschis şi circulaţia pe A2 între Lehliu şi Drajna
Circulaţia pe A2, între Lehliu şi Drajna, închisă din cauza poleiului provocat de ploaia îngheţată, s-a redeschis pentru toate categoriile de autovehicule.
CNAIR anunţă că circulţia rutieră a fost redeschisă pe A2 între Lehliu şi Drajna pentru toate categoriile de autovehicule.
Din cauza ploii îngheţate (freezing rain) care produce polei, închiderea circulaţiei rutiere o fost instituită pentru toate categoriile de autovehicule pe A2 între Lehliu şi Drajna.
Măsura a fost luată preventiv pentru evitarea eventualelor accidente.
UPDATE ora 10.46: Circulaţia pe A3, închisă din cauza poleiului provocat de ploaia îngheţată, s-a redeschis
Centrul Infotrafic anunţă că circulaţia rutieră a fost reluată pe Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, între Bucureşti şi Centura Capitalei.
Traficul fusese restricţionat pe acest tronson din cursul nopţii, din cauza poleiului. Măsura a fost luată preventiv pentru evitarea accidentelor.
CNAIR informa că poleiul cauzat de ploaia îngheţată (freezing rain) a provocat închiderea a două sectoare de autostradă şi restricţionarea tonajului pe două sectoare de drum naţional.
UPDATE ora 10.37: MAI: 55 de localităţi din 10 judeţe nu au energie electrică. Peste 36.000 de consumatori afectaţi
Un număr de 55 localităţi din 10 judeţe erau nealimentate cu energie electrică sâmbătă dimineaţă, fiind afectaţi circa 36.000 de consumatori finali, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Autostrada Soarelui, cinci drumuri naţionale şi 16 drumuri judeţene sunt închise din cauza vremii.
Astfel, în ultimele 24 de ore, 16 judeţe din România au fost afectate de vremea rea, respectiv Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vaslui şi Capitala.
De asemenea, au fost afectate două autostrăzi (A2, A3-urbană), şase drumuri naţionale (DN 67C, DN 2B, DN 4, DN 3A, DN 56A şi DN 2C), 16 drumuri judeţene (DJ 201B, DJ 203A, DJ 211A, DJ 714, DJ 213, DJ 101B, DJ 101, DJ 201A, DJ 302, DJ 203B, DJ 313, DJ 203E, DJ 306A, DJ 306, DJ 201 şi DJ 102 H), un drum comunal (DC 134).
La ora transmiterii ştirii, erau închise: o autostradă (A2 între Lehliu-Gară şi Drajna), cinci drumuri naţionale (DN 67C - între loc. Novaci şi Rânca/GJ, DN2L - în Soveja, judeţul Vrancea, DN7C - (Transfăgărăşan), DN12B - în Slănic Moldova, judeţul Bacău, DN67C - (Transalpina) şi 16 drumuri judeţene (DJ 101B, DJ 101, DJ 201A, DJ 201B, DJ 302, DJ 203B, DJ203F, DJ 313, DJ 201B, DJ 203 E, DJ 306A, DJ 306, DJ 402, DJ 201, DJ 102H şi DJ 213.
Din punct de vedere feroviar, magistrala CF 900 între staţiile Valea Albă şi Drobeta Turnu Severin (MH) este închisă temporar din cauza căderilor de copaci. Pe celelalte tronsoane de cale ferată din zonele aflate sub avertizare/atenţionare circulaţia se desfăşoară cu dificultate din cauza gheţii depuse pe liniile de alimentare cu energie electrică.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, conform situaţiei distribuitorilor de electricitate, la ora 07.00 erau nealimentate cu energie electrică 55 localităţi din 10 judeţe, respectiv Argeş, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman şi Vâlcea, fiind afectaţi circa 36.000 de consumatori finali. În prezent se acţionează cu echipe de intervenţie pentru remedierea defecţiunilor.
În judeţul Dâmboviţa, pe DJ 714 între localitatea Glod şi Cabana Bolboci, 7 autoturisme cu 30 pasageri (între care un copil) nu au mai putut înainta din cauza depunerilor de zăpadă şi polei de pe carosabil. S-a acţionat cu utilaje din cadrul autorităţile locale, autoturismele fiind deblocate.
În Giurgiu, pe Autostrada 2, din cauza unui copac căzut pe carosabil s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un microbuz cu 14 pasageri, rezultând două victime conştiente, leziuni minore, fiind transportate la spital.
În judeţul Hunedoara, în localitatea Aninoasa, din cauza cantităţii mari de zăpadă, o porţiune din acoperişul unui bloc de locuinţe s-a prăbuşit, fisurând o conducte de gaze. Preventiv, au fost evacuate 26 persoane. S-a intervenit pentru oprirea furnizării cu gaz metan.
În Teleorman, un bărbat, 59 ani, cu dispnee, a necesitat îngrijiri medicale de specialitate. Echipajul medical nu a mai putut ajunge la locul solicitării din cauza poleiului. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean a preluat pacientul şi l-a transportat la ambulanţă, ulterior fiind transportat la spital.
În Vaslui o femeie de 64 de ani, aflată în comă neurologică, a necesitat îngrijiri medicale de specialitate, dar echipajul medical a rămas înzăpezit la aproximativ trei kilometri de locul solicitării. Autorităţile locale au intervenit pentru tractarea autospecialei cu un utilaj, pacienta fiind preluată şi transportată la spital.
Sectoare de autostradă, închise din cauza poleiului provocat de ploaia îngheţată
Potrivit CNAIR, sâmbătă dimineaţă, din cauza poleiului, este interzis accesul tuturor categoriilor de autovehicule pe A2 între Lehliu şi Drajna, judeţul Călăraşi, şi pe A3, între Bucureşti şi Centura Capitalei.
Din aceleaşi motive, autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 t nu pot circula pe DN 2B, între localităţile Buzău- C.A. Rosetti-Vizireni, judeţul Buzău, şi pe DN 2C între Costeşti, judeţul Buzău şi Slobozia, judeţul Ialomiţa.
DN 67C, pe sectorul cuprins între Novaci şi Rânca, judeţul Gorj, rămâne închis circulaţiei, însă din cauza ninsorilor şi a viscolului. Pe acest sector de drum este permisă doar circulaţia controlată a autovehiculelor 4x4 sau care sunt echipate cu lanţuri antiderapante, cu masa maximă autorizată mai mică de 7,5 t, care au fost surprinse în zonă de codul galben de ninsori şi viscol. Aceste vehicule sunt însoţite de utilajele de deszăpezire ale SDN Târgu Jiu, atât la urcare cât şi la coborâre.
În acţiunile de deszăpezire şi de combatere a efectelor poleiului, au fost implicaţi în ultimele 12 ore peste 4.000 de oameni din direcţiile regionale şi din centrala CNAIR, în teren, în baze şi în comandamentele de iarnă de la nivel local şi central.
Citește pe alephnews.ro: Fiica transgender a lui Musk nu își vede „viitorul” în SUA după victoria lui Trump: „Oamenii care au votat acest lucru nu vor ajunge nicăieri”
Citește pe www.zf.ro: Criză totală în Germania: Guvernul s-a prăbuşit şi este un haos politic fără precedent. Cea mai puternică economie europeană este în prag de colaps
Citește pe www.zf.ro: Revoluţie la o fabrică din România. Cum s-a întâmplat asta
Citește și: ALERTĂ METEO: Cod galben de ploi, polei şi ninsori, extins încă 24 de ore/ Care sunt judeţele afectate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Biden se adresează națiunii după victoria lui Trump: „Am pierdut această bătălie, America visurilor voastre vă cere să vă ridicați”
Dezastru în industria auto: Producătorul german de piese auto Schaeffler a anunţat că dă afară 4.700 de persoane. În septembrie, gigantul german a trimis înştiinţări de şomaj tehnic angajaţilor de la fabrica din Braşov
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
PROSPORT.RO
Fosta vedetă din România care a ajuns fără dinți în gură. E la cerșit în Anglia și își reneagă familia
CANCAN.RO
Persoanele afectate de inundații, care au aruncat cu noroi în Regele Felipe și în Pedro Sanchez, au fost ARESTATE
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe