Zece dintre acuzaţii de fraude informatice, aduşi la Tribunalul Vâlcea pentru mandat

Publicat: 07 04. 2010, 11:12
Actualizat: 06 11. 2012, 19:28

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Vâlcea, din cauza numărului mare de persoane reţinute şi a spaţiului mic, magistraţii au decis să judece cauza pe grupuri de câte zece, printre cei reţinuţi fiind şi o femeie din Bucureşti.

La ora transmiterii acestei ştiri, magistraţii Tribunalului Vâlcea îi audiază pe primii zece reţinuţi, ceilalte persoane reţinute urmând să fie aduse succesiv din arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.

Procurorii DIICOT Vâlcea au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pe numele a 34 de persoane acuzate de fraude informatice şi ridicate în urma percheziţiilor care au avut loc marţi în cadrul anchetei privind licitaţii frauduloase pe internet.

Procurorul-şef al DIICOT Argeş, Nicolae Blaga, a declarat că cele 34 de persoane au fost reţinute după audierea a 40 de tineri, timp de cincisprezece ore, urmând ca miercuri magistraţii Tribunalului Vâlcea să judece propunerile de arestare preventivă pentru toţi cei 34 de reţinuţi.

Zeci de persoane au fost duse, marţi, la audieri la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Vâlcea în cadrul unei anchete privind licitaţii frauduloase pe internet, unde procurorii au colaborat cu ofiţerii FBI şi Secret Service.