Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la București. Lista evenimentelor cu intrare liberă
Ziua Pompierilor din România este sărbătorită în acest weekend, între 12 și 13 septembrie, în Capitală, prin mai multe expoziții și ateliere organizate de Ministerul Afacerilor Interne.
Începând de sâmbătă, 12 septembrie, Muzeul Național al Pompierilor „Foișorul de Foc” va fi deschis în intervalul 12:00–20:00, iar cei care vor să vină aici pot descoperi sute de exponate, de la uniforme și echipamente istorice la obiecte care spun povestea salvatorilor.
„Muzeul Național al Pompierilor «Foișorul de Foc» este deschis publicului pentru toți cei care își doresc să călătorească în timp pentru a reflecta asupra valorilor comune, tradiției și istoriei pompierilor români care au servit de-a lungul timpului țara, cu cel mai mare devotament”, au transmis organizatorii.
Marșul simbolic al autorităților. Program
Duminică, pe 13 septembrie, atât în Parcul Carol, cât și în parcarea Ministerului Afacerilor Interne, vor avea loc expoziții și ateliere. La activitățile din parc, cei prezenți vor putea să vadă tehnicile și echipamentele pompierilor salvatori, dar vor avea ocazia să învețe și măsuri de protecție în situații de urgență.
Parcarea MAI va reuni două puncte de interes ale zilei, de la ora 16: primul, ca loc unde participanții vor învăța tehnici de prim ajutor, iar al doilea, ca punct de plecare către marșul autorităților, pe traseul: Calea Victoriei, Splaiul Independenței și Detașamentul de Pompieri „Mihai Vodă”.
„Pompierii salvatori vor susține exerciții demonstrative de salvare de la înălțime, prin coborârea pe coardă de pe nacelă, precum și de pe clădirea Ministerului Afacerilor Interne. Pentru cei mici, activitatea va continua cu un traseu practic-aplicativ inspirat din probele specifice concursurilor destinate copiilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a-și testa îndemânarea, curajul și spiritul de echipă”, au mai precizat autoritățile.
La finalul marșului, la ora 20:00, este programată o retragere cu torțe, în memoria militarilor căzuți la datorie pe câmpul de luptă.