Accidentare musculară pentru Lionel Messi. Cât timp va lipsi de pe gazon

Publicat: 04 08. 2025, 06:51

În vârstă de 38 de ani, Messi s-a accidentat sâmbătă, la începutul meciului cu Necaxa, în Florida, în cadrul unui meci din Leagues Cup, competiție ce reunește echipe din MLS și Mexic.

Messi a fost supus unor investigații medicale pentru a evalua gravitatea problemei musculare resimțite în timpul partidei, care l-a forțat să părăsească terenul. Rezultatele au confirmat o accidentare minoră la piciorul drept. Întoarcerea sa pe teren va depinde de evoluția stării sale și de răspunsul la tratament, au precizat oficialii clubului din Miami.

Absența vedetei argentiniene reprezintă o lovitură pentru Inter Miami în Leagues Cup, competiție pe care clubul a câștigat-o în 2023, imediat după venirea lui Messi, care în acest sezon al campionatului american – MLS a marcat 18 goluri și a oferit 9 pase decisive, în 18 meciuri.