Antrenorul Manuel Cajuda spune că este dorit de un club din Liga I

Publicat: 16 04. 2011, 16:57
Actualizat: 06 11. 2012, 14:05

„Am fost contactat, există un interes. Vom vedea. Obiectivul meu în acest moment este să termin între primele cinci în campionatul Emiratelor Arabe Unite. Dacă voi reuşi asta, mă voi simţi cel mai bun antrenor din lume, pentru că nimeni nu s-ar putea descurca mai bine la Al Sharjah. Dacă nu voi reuşi, mă voi simţi totuşi realizat datorită muncii de reconstrucţie pe care am făcut-o la club”, a spus antrenorul echipei Al Sharjah.

Record notează că gruparea din România care îl doreşte pe Cajuda are la activ mai multe participări în competiţiile europene, inclusiv în Liga Campionilor.

Tehnicianul în vârstă de 59 de ani ar fi fost abordat, în ultimele zile, de un agent mandatat de clubul român, care doreşte să ştie dacă Cajuda este disponibil pentru sezonul viitor. Gruparea română nu a făcut încă o ofertă.