Călin Popescu Tăriceanu: Nu am nicio implicare și nicio intenție de a prelua un club de fotbal
Mesajul a fost transmis pe Facebook. Călin Popescu Tăriceanu a dezmințit informația conform căruia urmează să se implice financiar la clubul ardelean împreună cu un om de afaceri.
„Am un respect deosebit pentru clubul de fotbal UTA Arad, una dintre marile echipe ale fotbalului românesc, un club cu istorie, tradiție și un palmares care îi asigură un loc aparte în patrimoniul sportiv al României.
Tocmai de aceea am citit cu interes articolul care mă prezintă drept posibil participant la un proiect de preluare a clubului. Din păcate pentru autorii speculațiilor, trebuie să îi dezamăgesc: nu am nicio implicare și nicio intenție de a mă asocia într-un astfel de demers”, a scris Tăriceanu.
Tăriceanu: nu mă bag la ceea ce nu cunosc
Fostul premier a mai spus că nu a avut discuții și nu există niciun plan privitor la implicarea în fotbal.
„Unul dintre principiile după care m-am ghidat în viață este să nu mă bag la ceea ce nu cunosc. În politică am întâlnit destui oameni convinși că se pricep la toate. Experiența mi-a arătat că rezultatele nu sunt întotdeauna fericite.
Cât despre mine, pot să îi liniștesc pe suporteri: nu am nici în clin, nici în mânecă cu vreo tranzacție legată de fotbal”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.