Campionatul European masculin de handbal U20 găzduit de România, la momentul startului. Tricolorii debutează contra echipei din Bosnia și Herțegovina

Publicat: 08 07. 2026, 12:28

Meciurile competiției continentale de handbal U20 se dispută în BT Arena și Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, precum și în Nova PG Arena din Turda.

Aflată la cea de-a 15-a ediție, competiția se desfășoară pentru a doua oară în format cu 24 de echipe, împărțite în șase grupe preliminare a câte patru formații. Primele două clasate din fiecare grupă vor accede în Main Round, iar cele mai bune opt echipe vor continua în sferturile de finală.

Naționala României evoluează în Grupa E, alături de Suedia, Israel și Bosnia și Herțegovina. Tricolorii vor debuta miercuri, de la ora 17:00, împotriva Bosniei și Herțegovinei, la Nova PG Arena din Turda.

Al doilea meci al tricolorilor va avea loc pe 9 iulie, tot la Turda și tot de la ora 17:00, contra Suediei. Ultimul joc din grupă este programat pe 11 iulie, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, împotriva Israelului.

La startul turneului se află nouă dintre primele zece clasate la Campionatul Mondial masculin U19 din 2025. Campioana mondială Germania, vicecampioana Spania și medaliata cu bronz Danemarca se numără printre principalele favorite la medalii.

Germania, campioana mondială la categoria de vârstă, va evolua într-o grupă dificilă, alături de Portugalia, Franța și Grecia. Deținătoarea titlului european U20, Spania, mizează pe MVP-ul Mondialului U19 din 2025, Marcos Fis Ballester, și pornește favorită în Grupa C, din care mai fac parte Islanda, Austria și Letonia.

În Grupa D, Danemarca va înfrunta Norvegia, Croația și Macedonia de Nord, într-una dintre cele mai echilibrate grupe ale competiției.

Totodată, Slovenia, care se află în Grupa F alături de Ungaria, Cehia și Polonia, îl va avea în lot pe Aljuš Anžic, golgheterul Campionatului Mondial U19 din 2025.

Grupele preliminare:

Grupa A: Germania, Portugalia, Franța, Grecia;
Grupa B: Serbia, Elveția, Insulele Feroe, Turcia;
Grupa C: Islanda, Spania, Austria, Letonia;
Grupa D: Danemarca, Norvegia, Croația, Macedonia de Nord;
Grupa E: Suedia, România, Israel, Bosnia și Herțegovina;
Grupa F: Ungaria, Slovenia, Cehia, Polonia.

Campionatul European masculin de handbal U20 reprezintă și criteriu de calificare pentru Campionatul Mondial de juniori din 2027, primele 15 clasate la finalul competiției urmând să obțină biletele pentru turneul final mondial.