Cătălin Moroşanu îl va înfrunta pe polonezul Lukasz Krupadziorow în gala Superkombat de la Madrid

Cătălin Moroşanu îl va înfrunta pe polonezul Lukasz Krupadziorow în meciul cap de afiş al galei Superkombat, care va avea loc pe 6 mai, la Palacio Vistalegre din Madrid, eveniement în cadrul căruia au fost selectaţi alţi doi sportivi români, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

1644 afișări
Imaginea articolului Cătălin Moroşanu îl va înfrunta pe polonezul Lukasz Krupadziorow în gala Superkombat de la Madrid

Cătălin Moroşanu îl va înfrunta pe polonezul Lukasz Krupadziorow în gala Superkombat de la Madrid

Polonezul de 1,98 metri şi 115 kilograme şi-a câştigat locul pentru o confruntare cu Moroşanu după ce l-a învins, la Bucureşti, pe campionul din cuşca americană, Tony Johnson jr, în prima repriză.

"Moroşanu, ţi-am promis că îl bat pe american şi vin după tine! Pe 6 mai, o să te fac şi pe tine KO. Te bat oriunde, nu am nicio problemă. Sunt pregătit", i-a transmis Krupadziorow, care e cunoscut pentru participarea la luptele dintre huliganii fotbalului polonez. Acesta a reuşit în trecut să îl învingă şi pe Daniel Sam, cel în faţa căruia Moroşanu a pierdut după o decizie controversată anul trecut în Puerto Rico, iar 80 la sută din meciurile sale s-au încheiat înainte de limită.

"Nu ai dovedit nimic, să te văd la Madrid cât de bun eşti. La câţi români vor fi lângă mine, o să te rogi să se termine cât mai repede meciul!", a spus Moroşanu, care merge la Madrid după ce în februarie, la Chicago, l-a învins prin knockout pe americanul Maurice Green.

Meciul dintre cei doi va avea loc loc la Palacio Vistalegre, una dintre cele mai cunoscute arene din Madrid. Pe lângă Moroşanu, Eduard Irimia a anunţat că vor mai fi prezenţi şi românii care au impresionat la gala Superkombat de la Bucureşti, Cristian Ristea şi Eduard Chelariu.

"Vom avea sportivi de pe patru continente în gala de la Madrid, o producţie de televiziune cel puţin la acelaşi nivel cu cea de la Bucureşti, iar evenimentul va fi transmis din nou în Statele Unite ale Americii de CBS Sports. În total, sunt programate 10 meciuri", a afirmat promotorul român.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici