Constantin Budescu: Nu suntem calificaţi, mai sunt patru meciuri, se poate întâmpla orice

Constantin Budescu spune că FCSB nu este calificată în primăvara Europa League după victoria cu Lugano.

241 afișări
Imaginea articolului Constantin Budescu: Nu suntem calificaţi, mai sunt patru meciuri, se poate întâmpla orice

Constantin Budescu: Nu suntem calificaţi, mai sunt patru meciuri, se poate întâmpla orice

"Nu ştiu ce s-a întâmplat în prima repriză, probabil am fost prea relaxaţi şi aia a fost. Ei au fost mult mai agresivi. În vestiar ne-am încurajat, ne-am zis că trebuie să jucăm altceva. Apoi am fost mult mai agresivi, am făcut presing mai sus, am reuşit să înscriem, apoi am marcat şi golul al doilea.

Dennis (n. red - Man) e un jucător foarte bun, ne-a ajutat la foarte multe meciuri. A marcat goluri, a oferit pase de gol, merită să joace. Nu suntem calificaţi, mai sunt patru meciuri, se poate întâmpla orice.

Eu am de gând să-mi fac treaba la echipa de club. Dacă cei de la naţională mă vor chema, mă duc cu plăcere", a spus Budescu după meci, la Pro X.

Budescu, în minutul 58, şi Junior Morais, în minutul 64, au întors rezultatul la Lucerna, după ce Bottani a deschis socrul, în minutul 14. Conducătorul de joc al FCSB-ului, cel mai bun marcator al vicecampioanei, a spus că fotbaliştii s-au încurajat între ei în vestiar şi au reuşit să întoarcă soarta partidei. În urma acestei victorii, FCSB acumulează 6 puncte şi este lider în grupa G din Europa League, urmată de Plzen şi Beer Sheva, cu câte 3 puncte.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici