DRAMĂ ÎN LUMEA SPORTULUI: O handbalistă din Drobeta Turnu Severin s-a spânzurat

O handbalistă la Clubul Sportiv din Drobeta Turnu Severin, în vârstă de 15 ani, a fost găsită de către mama sa spânzurată în apartamentul în care locuia, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz, .

720 afișări
Imaginea articolului DRAMĂ ÎN LUMEA SPORTULUI: O handbalistă din Drobeta Turnu Severin s-a spânzurat

DRAMĂ ÎN LUMEA SPORTULUI: O handbalistă din Drobeta Turnu Severin s-a spânzurat (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Luiza Purcăreaţă a fost găsită spânzurată de către mama sa duminică, în jurul prânzului, în debaraua apartamentului M5 din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, un echipaj a fost chemat la faţa locului, dar medicii care au încercat resuscitarea mai multe zeci de minute nu au mai putut-o salva pe adolescentă.

Imediat după incident, vecinii au povestit că tânăra o sunase cu 20 de minute înainte pe mama sa şi i-a transmis că nu mai suportă situaţia şi că are de gând să îşi pună capăt zilelor.

Din primele informaţii, se pare că tânăra s-a referit la divergenţele pe care le avea cu tatăl său, după ce părinţii se despărţiseră.

Potrivit anchetatorilor, tânăra a lăsat un bilet în care îşi cere scuze familiei şi prietenilor pentru gestul său.

Trupul tinerei a fost dus la morga Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin pentru necropsie, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Luiza Purcăreaţă era una dintre cele mai bune handbaliste din cadrul Clubului Sportiv Drobeta Turnu Severin, colegele comparând-o adesea cu Luminiţa Huţupan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici