Echipa de baschet masculin Rapid București anunță despărțirea de antrenorul Milan Skobalj
„Milan Škobalj nu mai este antrenorul echipei masculine de baschet a Rapidului. Îi mulțumim pentru munca depusă, pentru implicare și pentru profesionalismul arătat în perioada petrecută la club”, se arată în mesajul publicat de club.
Antrenorul sârb Milan Škobalj sosise la Rapid în sezonul 2024/2025, înlocuindu-l pe Tudor Costescu.
Anunțul vine la o zi după ce Rapid câștigase pe terenul ultimei clasate din campionat, CSM Galați, scor 99-77.
Acel succes a reprezentat, însă, doar a doua victorie din ultimele 11 etape din campionat pentru Rapid.
Echipa bucureșteană ocupă locul 7 în clasament. Are 9 victorii în 19 partide disputate.
În sezonul trecut, Rapid a pierdut cu U-BT Cluj-Napoca în sferturile Ligi Naționale.
Echipa din Giulești a încheiat pe locul 7, după ce a învins pe SCM U Craiova.