EURO 2016: România - Albania, de la 22:00, lupta pentru o victorie care să ne ducă în optimi! România nu a mai pierdut un meci disputat împotriva Albaniei de 68 de ani

România e la 90 de minute de o calificare în optimile Euro 2016, iar adversară va fi Albania, o echipă care nu a mai reuşit vreo victorie în faţa tricolorilor de peste 68 de ani. Trei puncte în partida de duminică seară ar aduce trupa lui Iordănescu la un total de patru, ce ne oferă şanse şi la ocuparea locului doi în grupă, dacă Elveţia pierde în faţa Franţei. Chiar dacă nu va urca pe locul doi, România are toate şansele să ajungă în optimi de pe locul trei, ca unul din cele mai bune locuri trei

2883 afișări
Imaginea articolului  EURO 2016: România - Albania, de la 22:00, lupta pentru o victorie care să ne ducă în optimi!  România nu a mai pierdut un meci disputat împotriva Albaniei de 68 de ani

EURO 2016: România - Albania, de la 22:00. Victoria tricolorilor care să ne ducă în optimi! Echipele probabile (Imagine: Alexandru Dobre/ Arhiva Mediafax Foto)

1948 este anul ultimei victorii a Albaniei în faţa României, iar de atunci s-au mai disputat 15 partide în care tricolorii 11 victorii şi 4 remize. Egalul nu ne ajută însă duminică seară, chiar dacă ne-ar asigura locul trei. Cu doar două puncte, e imposibil să prindem primele patru poziţii în clasamentul locurilor 3, scrie ProSport.

Forţat şi de problemele de lot, Anghel Iordănescu pregăteşte o formulă mai ofensivă faţă de primele două partide de la Euro 2016 şi sunt şanse mari să-i vedem în teren din primul minut pe Lucian Sânmărtean şi Nicuşor Stanciu. Stelistul e sigur de titularizare după ce a fost menajat cu Elveţia, în timp ce o decizie în cazul lui Sânmărtean va fi luată şi în funcţie de starea medicală a lui Mihai Pintilii.

FRF: Informaţiile potrivit cărora medicaţia ar fi neadecvată sunt total nefondate

Federaţia Română de Fotbal a emis, sâmbătă, un comunicat de presă semnat de către actualul medic al României, Laurenţiu Oproiu, în care acesta dezminte declaraţiile făcute de către fostul medic al echipei naţionale de fotbal, Pompiliu Popescu, cel care a ocupat această funcţie timp de 26 de ani.

România - Albania: 7 "tricolori" în pericol de suspendare

În meciul cu Albania, elevii lui Iordănescu vor trebui să fie atenţi nu numai la rezultatul de pe tabelă, dar şi la disciplină. Nu mai puţin de şapte jucători au văzut cartonaşul galben în meciurile cu Franţa şi Elveţia şi sunt la un singur avertisment de suspendare.

Vlad Chiricheş, Dragoş Grigore, Răzvan Raţ, Andrei Prepeliţă, Alexandru Chipciu, Adi Popa, Claudiu Keşeru ar rata eventualul meci din optimi, în cazul unei calificări, dacă ar primi un cartonaş galben cu Albania.

România - Albania, echipele probabile

România: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Dr. Grigore, Măţel (S. Filip) - Sânmărtean, Hoban - A. Popa, N. Stanciu, B. Stancu - Fl. Andone
Albania: Berisha - Hysaj, Cana, Mavraj, Agolli - Lila, Xhaka, Kaçe, Abrashi, Lenjani - Sadiku

Selecţionerul României, Anghel Iordănescu: Avem nevoie de 90 de minute de joc constant bun, trebuie să ne autodepăşim

Anghel Iordănescu, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că jucătorii reprezentativei trebuie să evolueze constant bine timp de 90 de minute în confruntarea decisivă cu Albania, de duminică, din grupa A de la Euro 2016.

Selecţionerul Albaniei, Gianni De Biasi: România este o echipă puternică din punct de vedere fizic

Gianni De Biasi, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Albaniei, a declarat, sâmbătă, că România este o echipă compactă, puternică din punct de vedere fizic. Meciul România-Albania, ultimul al grupei A de la Euro 2016, va avea loc duminică, de la ora 22.00, pe Stade des Lumieres din Lyon.

Pe stadionul din Lyon 

Partida România - Albania, programată duminică, de la ora 22:00, este a treia pe care stadionul din Lyon o găzduieşte la turneul final, după Belgia - Italia 0-2 şi Ucraina - Irlanda de Nord 0-2. Pe Stade de Lyon se va mai juca şi Ungaria - Portugalia (grupa F, 22 iunie), o optime de finală (26 iunie) şi o semifinală (6 iulie).

Stade de Lyon, are 59.000 de locuri şi a fost inaugurată în ianuarie 2016. Arena se află în comuna Decines-Charpieu, la 10 kilometri de Lyon, şi face parte din complexul sportiv al lui Olympique Lyonnais, care se întinde pe aproximativ 50 de hectare.

LIVE BLOG pe Prosport

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici