FCSB - Sporting 1-5. Dezastru pe Arena Naţională. FCSB merge în grupele Europa League, iar Sporting la "masa bogaţilor"

FCSB a fost învinsă, miercuri, scor 1-5, de Sporting Lisabona în returul play-off-ului Ligii Campionilor şi a ratat accedere în grupele competiţiei. În tur, la Lisabona, cele două formaţii au remizat, scor 0-0.

3564 afișări
Imaginea articolului FCSB - Sporting 1-5. Dezastru pe Arena Naţională. FCSB merge în grupele Europa League, iar Sporting la "masa bogaţilor"

LIVE BLOG | FCSB - Sportin 0-0. Duel încins în tribune. Românii: "Benfica, Benfica!", portughezii au ripostat: "Dinamo, Dinamo!"

FCSB - Sporting 1-5 (Morais 20 / Doumbia 13, Acuna 60, Gelson 64, Dost 75, Battaglia 88) , 0-0 în tur

UPDATE 23:36 FINAL! FCSB - SPORTING 1-5 (1-5 la general), într-o partidă în care Doumbia a deschis scorul, Morais a egalat rapid, dar Acuna, Gelson, Dostşi Battaglia nu iertat. 

UPDATE 23:33 GOOOOOOL Sporting! Stadionul devine din ce în ce mai gol, oamenii pleacă în cascadă de pe stadion, iar portughezii au o poftă din ce în ce mai mare de gol. A venit şi rândul lui Battaglia să înscrie în poarta goală, după ce Coentrao s-a distrat în careu, Niţă a respins cu ultimele puteri o minge, dar nu a putut evita golul.

UPDATE 23:25 Momentele în care performanţa se scurge printre degete sunt cele mai greu de digerat, iar Arena Naţională a amuţit. Doar suporterii dinamovişti, care stau în peluza oaspeţilor, se mai aud, în timp ce foarte multi suporteri s-au ridicat si au plecat dupa golul de 4-1. Crainicul a anunţat că 49.214 de oameni au fost prezenţi la stadion pentru FCSB - Sporting.

UPDATE 23:19 GOOOOOOL Sporting!

UPDATE 23:08 GOOOOOOL Sporting!

UPDATE 23:04 GOOOOOOL Sporting! 

UPDATE 22:55 Vicecampioana a mai irosit o ocazie de a marca. Alibec a preluat superb dintre doi fundaşi ai lui Sporting, a driblat, dar a fost doborât imediat cum şi-a făcut mingea pe şut. Toate speranţele au stat în piciorul lui Momcilovic, care a tras peste de la 25 de metri. 

UPDATE 22:49 A început repriza secundă, fără Constantin Budescu pe teren, în locul său fiind introdus Florin Tănase. Aşa cum a anunţat de dinaintea meciului, Dică s-a putut baza pe Budescu doar 45 de minute.

UPDATE 22:33 Pauză, după o primă repriză în care vicecampionii au arătat că pot emite pretenţii la grupele Ligii Campionilor, dar cu un Enache care a avut câteva greşeli în lanţ înainte de intrarea la cabine.

UPDATE 22:27 FCSB le ţine piept portughezilor şi în returul de pe Arena Naţională, diferenţa fiind făcută doar de golul înscris de Sporting în deplasare, iar la acest scor vicecampionii României sunt eliminaţi.

UPDATE 22:05 GOOOOOOOOL FCSB! Alibec a fost uriaş la faza golului egalizator, după ce a scăpat cu Mathieu, a trecut mingea pe lângă fundaşul trecut pe la Barcelona, a şutat la colţul lung, iar Morais a egalat, după ce Rui Patricio a respins greşit în faţă. 

UPDATE 21:57 GOOOOOOOOL Sporting! Piccini a aruncat foarte lung de la margine, Teixeira a pierdut duelul aerian, portughezii au prelungit pe spate până la Acuna, care a ciupit mingea din faţa unui adversar, în mijlocul careului, iar Doumbia a trimis cu dreptul în vinclul porţii. FCSB are nevoie de două goluri în acest momente pentru a se califica.

UPDATE 21:51 Peluza FCSB-ului nu a mai încercat nicio coregrafie spectaculoasă. Nu am mai avut parte de nicio farsă a rivalilor. Cei prezenţi pe stadion au aprins bliţurile telefoanelor mobile, în momentul în care jucătorii s-au aliniat la mijlocul terenului. Pe teren, portughezii s-au instalat în jumătatea echipei lui Dică şi au început să preseze din benzile terenului, fără vreo ocazie notabilă.

UPDATE 21:45 A început partida de pe Arena Naţională cu peste 45.000 de fani în tribunele stadionului şi cu un duel inedit între un antrenor tânăr, aflat la prima experienţă şi un veteran al fotbalului. 

UPDATE 21:25 Au mai rămas 20 de minute până la startul partidei, iar Arena Naţională a prins viaţă prin suporterii români şi portughezi prezenţi în tribune. Fanii FCSB-ului au dat startul unui duel verbal şi au strigat numele rivalei lui Sporting: "Benfica, Benfica!". Lusitanii au venit cu lecţiile făcute în România şi au ripostat prin: "Dinamo, Dinamo!".

Echipele de start:

FCSB: Niţă - Enache, Larie, Momcilovic, J. Morais - O. Popescu, L. Filip - Teixeira, Budescu, Golofca - Alibec
Rezerve: Stăncioiu, Gnohere, Fl. Tănase, Pleaşcă, Achim, De Amorim, Man

Sporting: Rui Patricio - Piccini, Mathieu, Coates, Coentrao - Battaglia, Adrien Silva - Gelson Martins, Bruno Fernandes, Acuna - Doumbia
Rezerve: Salin, Alan Ruiz, Bruno Cesar, Petrovic, Dost, Medeiros, Figueiredo


O ultimă declaraţie dată de Becali înainte de intrarea pe stadion îl arată pe finanţatorul FCSB-ului mult mai prudent decât înaintea altor calificări europene. Divinitatea face casă bună cu FCSB, Alibec are toată încrederea finanţatorului, iar Becali a anunţat că surpriza poate veni din partea lui Golofca: "Optimist, neoptimist, trebuie să fim optimişti, că altfel transmitem că suntem învinşi. Trebuie să transmitem Duh de dăruinţă. Acum, sentimentele... e cel mai puternic sentiment. E mai multă dorinţă de calificare, pentru că tot ajungi la bani. Lumea se învârte în jurul banilor. Evenimentele care s-au întâmplat... trebuie să demonstrăm cine e Steaua, după tot ce s-a întâmplat cu Talpan. Dacă vreţi acum e şi un gând de trufie, de care noi oamenii nu ne putem debarasa. Toţi sunt în jos şi eu mă ridic. În mâinile Lui suntem. Mă bucur că oamenii simpli... ei reacţionează la nedreptate, reacţionează la nedreptatea la care s-a făcut. De aia trebuie spun că e sentimentul ăsta de biuinţă. Îmi dau seama că e o echipă mai puternică decât noi. Ceea ce vreau să fac e să construiesc viitorul, de aia i-am luat pe Coman, pe Nedelcu, adică să fie mingea şi la ei şi la noi când jucăm cu echipele mari. Eu tot sunt încrezător. Am văzut că Dumnezeu vrea, după ce am scos 0-0 la ei. Eu ştiu ce zic? Cea mai mare încredere o am în Alibec, dar marea surpriză o poate face Golofca", a declarat Becali.

CITEŞTE CONTINUATEA PE PROSPORT. Ce au făcut jucătorii înaintea meciului, cine cu cine a făcut poze şi ce au făcut fanii celor două echipe cu puţin timp înainte

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici