Hagi, după victoria din Cupa României: E bine că ne-am calificat, chiar dacă am menajat jucători

Viitorul a menajat mulţi fotbalişti pentru meciul din Cupa României cu Chiajna. După partidă, Gică Hagi a mărturisit că a luat această decizie pentru ca titularii să fie în formă la partida din campionat cu Astra Giurgiu.

1079 afișări
Imaginea articolului Hagi, după victoria din Cupa României: E bine că ne-am calificat, chiar dacă am menajat jucători

Hagi, după victoria din Cupa României: E bine că ne-am calificat, chiar dacă am menajat jucători

Viitorul s-a calificat fără probleme în următoarea fază a Cupei României, după 2-0 cu Chiajna. Din echipă au lipsit foarte mulţi jucători, iar în meciul cu Chiajna s-au regăsit în echipa de start doar câţiva fotbalişti care pot intra în primul ”11” în campionat. La finalul partidei, Gică Hagi a declarat că a luat această decizie pentru că vrea să îi aibă proaspeţi pe titulari în campionat, dar şi că vrea să dea şansa tinerilor.

”Am făcut multe schimbări, dar e bine că ne-am calificat. Trebuia să le dau liber titularilor. Încercăm, în acelaşi timp, să îi ajutăm pe toţi. Încerc să fiu pozitiv cu tinerii, chiar dacă îi mai şi critic. Aşa s-a întâmplat şi cu Ghiţă în seara asta. M-am supărat pe el, dar a fost căpitan. Este un jucător important pentru noi”, a declarat Hagi la DigiSport.

Hagi a adus în discuţie şi favoritele la campionat. Crede că este prematur să se vorbească de o favorită certă şi că lupta se va da până la final.

”Lupta este deschisă la campionat, nimeni nu s-a distanţat. Toţi avem şanse. Noi trebuie să muncim mult şi să facem rezutlate bune. Pe de altă parte, strategia noastră este de a creşte tineri”, a încheiat acesta.

În etapa următoare, Viitorul joacă împotriva Astrei Giurgiu, duminică, de la 18. Partida se va disputa pe stadionul din Ovidiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici