Prima pagină » Sport » Începe finala Ligii Naționale de Baschet Masculin. Reeditare a ultimelor patru finale din campionatul României

Începe finala Ligii Naționale de Baschet Masculin. Reeditare a ultimelor patru finale din campionatul României

CSM CSU Raiffeisen Oradea și U-BT Cluj-Napoca se întâlnesc în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin într-o nouă editare a ultimelor patru finale din campionatul României.
Începe finala Ligii Naționale de Baschet Masculin. Reeditare a ultimelor patru finale din campionatul României
Foto: REMUS BADEA / MEDIAFAX FOTO
Cosmin Pirv
25 mai 2026, 12:38, Sport

Primele două meciuri ale finalei au loc la Ordaea marți, 26 mai, de la ora 19.00, și joi, 28 mai, de la aceeași oră.

Duelurile se mută la Cluj, în 1 și 3 iunie, iar meciul cu numărul 5 se va disputa tot la Oradea, în 7 iunie, dacă va fi necesar. Se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

CSM Oradea a ajuns în finală după ce a trecut de Dinamo București, în timp ce clujenii au câștigat semifinala cu SCM U Craiova.

Cele două echipe s-au întâlnit o singură dată în actuala stagiune. S-a întâmplat în februarie, în finala Cupei României. Clujenii au câștigat atunci cu 85-84,

Orădenii anunță că Jaizec Lottie va juca în meciul de deschidere al finalei. Americanul s-a recuperat după accidentarea suferită la genunchi și are șanse mari să joace pentru prima dată în playoff-ul Ligii Naționale. El nu a mai evoluat într-o partidă oficială din 14 aprilie. Toți ceilalți componenți ai echipei sunt apți.

De celaltă parte, U-BT a anunțat că nu au probleme noi cu accidentările și că singurul absent va fi Karel Guzman.

U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea au avut opt serii de playoff disputate. Trei câștigate de Oradea, cinci de Cluj. Cea din urmă a câștigat toate cele patru finale disputate între aceste formații.

Trofeul LNBM este singurul care le lipsește clujenilor în acest sezon, după triumfurile din Cupa și SuperCupa României.

Recomandarea video