Legendarul internațional columbian David Ospina se retrage din fotbalul profesionist, la 38 de ani
David Ospina a făcut anunțul printr-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, în care le-a mulțumit cluburilor pentru care a evoluat și echipei naționale a Columbiei. „Fotbalului îi spun mulțumesc! Nu renunț, ci plec cu recunoștință. A fost o călătorie minunată”, a transmis portarul.
Accidentarea la cotul drept datează din ianuarie 2023, iar recidivele i-au afectat continuitatea în ultimii ani. După despărțirea de Atlético Nacional, Ospina a semnat cu formația mexicană Atlante, însă nu a mai apucat să debuteze pentru aceasta.
Născut la Medellín, Ospina și-a început cariera la Atlético Nacional, unde a debutat în 2006. Apoi a jucat în Europa pentru OGC Nice, Arsenal și Napoli, înainte de a ajunge la Al-Nassr, în Arabia Saudită. În 2024 a revenit la Atlético Nacional, club la care și-a încheiat ultima etapă a carierei.
La echipa națională, Ospina a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din istoria Columbiei. Cu 131 de selecții, el împarte cu James Rodríguez recordul de prezențe pentru prima reprezentativă. A apărat poarta Columbiei la turneele finale ale Cupei Mondiale din 2014 și 2018 și a făcut parte din lotul pentru ediția din 2026.
În mai 2026, portarul își luase deja rămas-bun de la Atlético Nacional, dar lăsase deschisă posibilitatea de a continua să joace la alt club. Cinci luni mai târziu, a decis să pună capăt carierei de fotbalist profesionist.