Lipă: Dinamo reprezintă peste 60% din potenţialul României la Jocurile Olimpice

Preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, Elisabeta Lipă, a declarat, vineri, că sportivii legitimaţi la gruparea pe care o conduce reprezintă peste 60 la sută din potenţialul României la Jocurile Olimpice.

12 afișări
Imaginea articolului Lipă: Dinamo reprezintă peste 60% din potenţialul României la Jocurile Olimpice

Lipă: Dinamo reprezintă peste 60% din potenţialul României la Jocurile Olimpice (Imagine: Eduard Andrei/Mediafax Foto)

"Am avut un an bun, dar nu pot să spun că sunt pe deplin mulţumită, pentru că mi-aş fi dorit să avem şi mai multe medalii, deoarece sportul românesc a demonstrat că este în stare să facă lucruri minunate. Dinamo reprezintă peste 60 la sută din potenţialul sportivilor prezenţi la Jocurile Olimpice şi sper ca la Londra să avem şi mai mulţi sportivi care să vină cu medalii de acolo. Să nu uităm că am avut un an foarte greu şi urmează unul şi mai dificil. Sperăm să atragem cât mai mulţi parteneri de partea noastră şi să facem lucruri frumoase împreună", a spus Lipă.

Gimnastul Marian Drăgulescu, medaliat cu aur la sol şi sărituri la ultima ediţie a Campionatelor Mondiale de la Londra, a fost desemnat cel mai bun sportiv al Clubului Sportiv "Dinamo" în anul 2009 şi a fost premiat în cadrul "Galei laureaţilor clubului Dinamo".


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici