Românul şi columbianul s-au încadrat în limita de 79.34 kilograme. Lucian Bute a avut 78.74 de kilograme, în timp ce Eleider Alvarez a avut 79.19 kg.
Eleider Alvarez (32 de ani) este neînvins în cele 21 de meciuri la profesionişti (10 victorii prin knockout). Lucian Bute (37 de ani) a disputat 36 de meciuri la profesionişti – 32 de victorii, dintre care 25 prin knockout, trei înfrângeri şi o remiză.
Meciul Lucian Bute – Eleider Alvarez, la categoria semigrea WBC, va avea loc sâmbătă, 25 februarie, în jurul orei 5 dimineaţa, ora României, la Centre Videotron din Quebec, Canada.
Învingătorul acestei partide va boxa pentru titlul mondial cu Adonis Stevenson, în toamna anului 2017. Canadianul în vârstă de 39 de ani are 28 de victorii (23 prin KO) şi o singură înfrângere în carieră.
Lucian Bute a boxat ultima dată în data de 1 mai 2016 şi a remizat cu americanul Badou Jack, într-un meci pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie.
La 25 noiembrie 2016, pugilistul român a scăpat de suspendarea pentru dopaj din partea Comisiei de box a Districtului Columbia, SUA. Suspendarea de şase luni pentru consumul de Ostarină (substanţă interzisă) a expirat la 6 noiembrie, iar Bute a fost de acord cu verdictul şi a donat 50.000 de dolari în contul versiunii WBC, pentru lupta împotriva dopajului. Bute a deţinut timp de aproape cinci ani (2007-2012) centura de campion IBF la categoria supermijlocie.
Citeşte şi: Ciprian Marica: Nu m-am gândit la varianta de a candida la şefia Federaţiei Române de Fotbal
Citeşte şi: Oficialii Turneului celor Şase Naţiuni la rugby exclud orice participare a Georgiei sau României
Citeşte şi: Antrenorul Marius Şumudică susţine că vrea să îşi prelungească înţelegerea cu Astra Giurgiu
Citeşte şi: Preţurile biletelor pentru meciul Steaua – Dinamo, din Cupa Ligii, cuprinse între 15 şi 150 de lei