Prima pagină » Sport » Mbappé dă în judecată PSG pentru 240 de milioane euro. Clubul din Paris cere 180 de milioane euro daune

Mbappé dă în judecată PSG pentru 240 de milioane euro. Clubul din Paris cere 180 de milioane euro daune

Kylian Mbappé, căpitanul Franței și atacantul lui Real Madrid, a depus luni o plângere împotriva fostului său club, Paris Saint-Germain, cerând 240 de milioane de euro despăgubiri. Clubul parizian solicită, de asemenea, 180 de milioane de euro de la francez, ca daune.
Mbappé dă în judecată PSG pentru 240 de milioane euro. Clubul din Paris cere 180 de milioane euro daune
Petre Apostol
17 nov. 2025, 18:54, Sport

Conflictul vizează modul în care PSG l-a tratat la începutul sezonului 2023-24, când francezul a fost pus să se antreneze separat și nu a fost inclus în turneul de pregătire din Asia după ce a refuzat să semneze un nou contract.

Fostul atacant al parizienilor, aflat acum la Real Madrid, include în suma solicitată indemnizații pentru concediere abuzivă, salarii restante, prime și hărțuire morală, potrivit AFP.

Clubul PSG a ripostat la acțiunea fotbalistului, solicitând 180 de milioane euro daune, invocând un transfer eșuat de 300 de milioane euro către Al Hilal, pe care Mbappé l-a refuzat.

După șapte sezoane la PSG, Mbappé a plecat vara trecută la Real Madrid ca liber de contract, unde câștigă aproximativ 30 de milioane euro pe an.

După debutul la AS Monaco în sezonul 2015/2016, Kylian Mbappé a ajuns la PSG în 2017, inițial sub formă de împrumut și transferat definitiv un an mai târziu, pentru suma de 180 de milioane de euro.

Mbappé a evoluat din de 7 sezoane la PSG, perioadă în care a câștigat 6 titluri în Ligue 1, 4 Cupe ale Franței, două Cupe ale Ligii Franței și 3 Supercupe ale Franței.

În cele 308 meciuri jucate pentru PSG, Mbappe a marcat 256 de goluri și a oferit 110 pase decisive.