Meciuri cu miză mare în Superliga de fotbal. Lupta se dă pentru titlu și pentru evitarea retrogradării
Prima partidă a zilei este Oțelul Galați-Farul Constanța. Meciul de la Galați va începe la ora 18.00 și face parte din play-out. Ambele echipe luptă pentru evitarea retrogradării. Gălățenii se află pe locul cinci în grupa de play-out având 29 de puncte. Constănțenii sunt pe șase cu 25 de puncte. Pe locul șapte, primul care duce la barajul pentru evitarea retrogradării, este Petrolul Ploiești, 24 de puncte.
A doua partidă a zilei este U Cluj-Rapid București. Clujenii aflați pe locul doi au nevoie de victorie ca să rămână la un punct distanță de liderul clasamentului U Craiova. Rapidiștii sunt pe locul cinci. Meciul de la Cluj-Napoca va începe la ora 21.00.
Vineri s-au disputat primele două partide ale etapei. În play-out, UTA Arad a învins pe teren propriu Csikszereda M. Ciuc, scor 1-0, în timp ce în play-off CFR Cluj și U Craiova au încheiat la egalitate, 0-0.