Petrescu: S-a simţit lipsa unor jucători importanţi, precum Galamaz sau Maftei

Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, după înfrângerea suferită de Unirea Urziceni, scor 1-3, în deplasare, cu VfB Stuttgart, că absenţa unor jucători importanţi ai echipei ialomiţene, precum Maftei sau Galamaz, s-a simţit, fiind una din cauzele acestui eşec.

15 afișări
Imaginea articolului Petrescu: S-a simţit lipsa unor jucători importanţi, precum Galamaz sau Maftei

Petrescu: S-a simţit lipsa unor jucători importanţi, precum Galamaz sau Maftei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este foarte greu să întorci de la un dezavantaj de 3-0. Am primit trei goluri extrem de uşor. A fost extrem de important pentru noi lipsa unor jucători importanţi ca Galamaz şi Maftei. S-a simţit lipsa lor. În primul rând lipsa lui Maftei m-a făcut să schimb sistemul de joc pentru acest meci. Dacă îl aveam pe Maftei era altceva. Este dificil cu echipele din Liga Campionilor să joci doar cu doi fundaşi centrali. M-am convins că împotriva unor echipe mari, ca Stuttgart sau Sevilla, nu ai nicio şansă dacă nu joci cu cinci fundaşi", a declarat Petrescu în conferinţa de presă de după meci.

Antrenorul formaţiei ialomiţene a precizat însă că nu are ce să le reproşeze elevilor să pentru parcursul în toate meciurile din grupa G.

"Rămânem cu satisfacţia amară că mergem în primăvara Ligii Europa. De asemenea, rămâne cu faptul că am marcat opt goluri şi am făcut opt puncte în Liga Campionilor. Nu am ce să le reproşez jucătorilor. Îi felicit pe jucători că au ieşit cu fruntea sus din această competiţie. Faptul că aveam deja asigurată calificarea cel puţin în Liga Europa cu o etapă înainte de final înseamă ceva. Cred că dacă ne calificam mai departe în Liga Campionilor scoteam lumea în stradă", a spus tehnicianul.

Petrescu a adăugat că, în opinia sa, golul doi marcat de echipa germană a reprezentat momentul cheie al jocului.

"Nu cred că jucătorii nu au intrat concentraţi, dar am spus că şi absenţele au contat. Nu am evoluat niciodată cu această formulă pe linia defensivă. De asemenea, chiar dacă în România se spunea că Stuttgart este în criză, nu s-a văzut asta. Momentul psihologic al meciului a fost după ocazia lui Bilaşco, urmată de golul doi al gazdelor. Acel gol a fost cel care a decis soarta meciului. Am simţit după golul marcat de Semedo că puteam reveni. Am avut ceva ocazii de gol, iar dacă făceam 3-2 era un meci foarte interesant pe final", a completat tehnicianul român.

Echipa Unirea Urziceni a ratat, miercuri, calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, fiind învinsă, în deplasare, cu scorul de 3-1, de formaţia germană VfB Stuttgart, în ultima etapă a grupei G a competiţiei, echipa pregătită de Dan Petrescu urmând să evolueze în 16-imile Ligii Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici