Prezentarea stadioanelor care vor găzdui meciuri la Campionatul European din Franţa

Debutul oficial al ediţiei cu numărul 15 a Campionatului European este la cinci zile distanţă, iar pe lângă jucătorii de clasă care vor fi protagoniştii spectacolului fotbalistic, în centrul atenţiei vor fi şi stadioanele pe care se vor disputa partidele din cadrul turneului final.

1416 afișări
Imaginea articolului Prezentarea stadioanelor care vor găzdui meciuri la Campionatul European din Franţa

Prezentarea stadioanelor care vor găzdui meciuri la Campionatul European din Franţa

Nouveau Stade de Bordeaux, Stade Felix-Bollaert, Stade Pierre-Maurroy, Stade des Lumieres, Stade Velodrome, Allianz Riviera, Parc des Princes, Stade de France, Geoffroy-Guichard şi Stadium Municipal de Toulouse sunt arenele care vor găzdui meciuri la EURO 2016.

1. Stade de France (Saint-Denis)

Arena din Saint-Denis, care va găzdui meciul de deschidere dintre Franţa şi România, de pe 10 iunie, este cea mai mare din Hexagon, cu 80.000 de locuri. Construcţia stadionului naţional a costat aproximativ 300 de milioane de euro, fiind începută în luna mai a anului 1995 şi terminată în luna noiembrie a anului 1997. A găzduit finala Cupei Mondiale din 1998, câştigată de Franţa cu 3-0 în faţa Braziliei. S-au mai jucat două finale de Liga Campionilor: în 2000 (Real Madrid - Valencia 3-0) şi în 2006 (Barcelona - Arsenal 2-1). În afara meciului de deschidere, Stade de France va mai găzdui alte trei meciuri în faza grupelor, unul în optimi, unul în sferturi şi marea finală, de pe 10 iulie.

Meciurile găzduite la Euro:

Franţa – România
Irlanda – Suedia
Germania – Polonia
Islanda – Austria
– o 16-ime de finală
– un sfert de finală
– finala

2. Parc des Princes (Paris)

Arena pe care clubul Paris Saint-Germain îşi joacă meciurile de pe teren propriu va fi locul de desfăşurare pentru al doilea meci al României la EURO 2016, cel cu Elveţia. Acolo s-au disputat meciuri de la Cupele Mondiale din 1938 şi 1998, de la Campionatele Europene din 1960 şi 1984, trei finale de Cupa Campionilor Europeni (în 1953: Real Madrid - Reims 4-3; în 1975: Bayern - Leeds 2-0; în 1981: Liverpool - Real Madrid 1-0), după finale de Cupa Cupelor (în 1978: Anderlecht - Austria Vienna 4-0 şi în 1995: Arsenal - Real Zaragoza 1-2). După Campionatul European, capacitatea va fi mărită la 60.000. În ultimii doi ani, a primit titlul pentru cel mai bun teren natural din Ligue 1.

Meciurile găzduite la Euro:

Turcia – Croaţia
România – Elveţia
Portugalia – Austria
Irlanda de Nord -Germania
– o 16-ime de finală

3. Stade des Lumieres (Lyon)

La Lyon se va disputa ultimul meci al tricolorilor în faza grupelor, pe 19 iunie, contra Albaniei. Noul stadion a fost construit pentru EURO 2016 şi înlocuieşte vechiul Stade de Gerland, fosta "casă" a echipei Olympique Lyonnais, care găzduise meciuri de la EURO 1984 şi CM 1998. 405 milioane de euro a costat construcţia începută în octombrie 2012 şi care se va încheia în ianuarie 2016. 59.000 de locuri va avea singura arenă de la turneul final din 2016 care e deţinută chiar de clubul care joacă acolo. Va găzdui 4 meciuri în faza grupelor, unul în optimile de finală şi o semifinală. Noul Stade des Lumieres candidează pentru găzduirea finalei Europa League din 2018.

Meciurile găzduite la Euro:

Belgia – Italia
Ucraina – Irlanda de Nord
România – Albania
Ungaria – Portugalia
– o 16-ime de finală
– o semifinală

4. Stade Pierre-Mauroy (Lille)

Având o capacitate de 50.186 de locuri, noua arenă a celor de la Lille a fost inaugurată pe data de 17 august 2012. Costul total s-a ridicat la 618 milioane de euro, incluzând 282 pentru stadion, 42 pentru alte facilităţi precum parcare, hoteluri şi restaurante, iar 96 de milioane pentru a se ridica la standardele necesare în caz de cutremur. Datorită caracteristicilor speciale ale pardoselii, Pierre-Mauroy se poate modifica şi poate găzdui şi concerte, meciuri de baschet sau de tenis.

5. Stade Velodrome (Marseille)

Cu o capacitate de 67.500 de locuri, stadionul pe care echipa Olympique Marseille îşi dispută meciurile considerate pe teren propriu a fostu inaugurat pe data 13 iunie 1937, un amical cu formaţia italiană Torino F.C. încheiat cu victoria gazdelor, scor 2–1. Construcţia a fost începută în anul 1935. Acesta a mai găzduit meciuri la Campionatele Mondiale din 1938 si 1998, European Nations Cup din 1960 si Campionatul European din 1984. Audienţa record a fost stabilită în 2004, la semifinala din sezonul 2003–2004 al Cupei UEFA, între Olympique Marseille şi Newcastle United. La acel meci, numărul spectatorilor a atins 58.897.

Meciurile găzduite la Euro:

Anglia – Rusia
Franţa – Albania
Islanda – Ungaria
Ucraina – Polonia
– un sfert de finală
– o semifinală

6. Matmut Atlantique (Bordeaux)

Cu o capacitate de 42.052 de locuri, arena din Bordeaux a fost inaugurată în luna mai a anului 2015. Construcţia sa a costat 168 de milioane de euro. Este arena pe care echipa Girondins de Bordeaux îşi dispută meciurile considerate pe teren propriu. Pe vechiul stadion din Bordeaux au mai fost organizate meciuri de la Cupele Mondiale din 1938 si 1998.

Meciuri găzduite la Euro:

Ţara Galilor – Slovacia
Austria – Ungaria
Belgia – Islanda
Croaţia – Spania
– un sfert de finală

7. Stade Geoffroy-Guichard (Saint-Etienne)

Cu o capacitate de 41.965 de locuri, stadionul pe care echipa Saint-Etienne a fost construit în anul 1930, fiind modernizat de trei ori de-a lungul timpului, în perioada 1983-1984, 1996-1998 şi 2011-2014, la un pas să piardă dreptul de organizare a meciurilor din cadrul turneului final ce va începe pe 10 iunie. Oraşul Saint-Étienne a mai organizat meciuri la Campionatul Mondial din 1998, Campionatul European din 1984 şi Cupa Confederatiilor din 2003. Primul meci oficial pe arena Geoffroy-Guichard s-a disputat pe 13 septrembrie 1913.

Meciurile găzduite la Euro:

Portugalia – Islanda
Cehia – Croaţia
Slovacia – Anglia
– o 16-ime de finală

8. Stade Felix-Bollaert (Lens)

Având o capacitate de 38.233 de locuri, stadionul pe care îşi dispută meciurile de pe teren propriu echipa Racing Club Lens a fost inaugurat în anul 1933. Situat în nordul Franţei, acesta a modernizat, la rândul său, anul trecut. Este o prezenţă surprinzătoare la Euro 2016, până la un punct nefiind pe lista agreată de UEFA. În oraşul Lens au mai fost organizate partide de la Campionatul European din 1984 şi Cupa Mondială din 1998.

Meciuri organizate la Euro:

Albania – Elveţia
Anglia – Ţara Galilor
Cehia – Turcia
– o 16-ime de finală

9. Allianz Riviera (Nice)

Cu o capacitate de 35.624 locuri, arena pe care îşi dispută meciurile considerate pe teren propriu echipa OGC Nice a fost inaugurată în luna septembrie a anului 2013, construcţia fiind începută în anul 2011. Costul ridicării stadionului s-au ridicat la 245 de milioane de euro. Este, alături de stadionul din Marseille, a doua bijuterie în materie de stadioane de pe Coasta de Azur.

Meciuri găzduite la Euro:

Polonia – Irlanda de Nord
Spania – Turcia
Suedia – Belgia
– o 16-ime de finală

10. Stadium Municipal de Toulouse (Toulouse)

Având o capacitate de 33.300 de locuri, arena pe care îşi dispută meciurile considerate pe teren prorpiu echipa FC Toulouse a fost inaugurată în anul 1937. Este cel mai mic stadion care va găzdui meciuri la Campionatul European. A fost renovat în 1998 şi nu este printre cele mai noi arene, dar dar corespunde tuturor normelor UEFA. Pe stadionul din Toulouse s-au mai disputat partide de la Cupele Mondiale din 1938 şi 1998.

Meciuri găzduite la Euro:

Spania – Cehia
Italia – Suedia
Rusia – Ţara Galilor
– o 16-ime de finală

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici