În timp ce fanii văd o zi fără cursă, pentru rutierii din Turul Franței prima zi de pauză este una dintre cele mai importante ale competiției. După nouă etape și o săptămână marcată de caniculă, recuperarea poate face diferența dintre podiumul de la Paris și abandon.
O practică standard explicată de rutieri și echipe o reprezintă o ieșire pe bicicletă pentru o sesiune lejeră de 60-90 de minute, menită să mențină musculatura activă și circulația sanguină. Intensitatea este foarte redusă, scopul fiind doar eliminarea senzației de „picioare grele” acumulate după primele nouă etape.
După etapa a 9-a, disputată în temperaturi de peste 34°C, mulți rutieri au apelat la băi cu gheață și crioterapie pentru a reduce temperatura corporală și a accelera recuperarea. Chiar liderul cursei, Tadej Pogačar, a vorbit despre impactul valului de căldură și a cerut măsuri suplimentare pentru protejarea sportivilor.
„Poate ar trebui să schimbăm calendarul și să nu mai concurăm în iulie și august. Sau să începem etapele la ora opt dimineața. Cu schimbările climatice, cred că va trebui să ne adaptăm”, a spus campionul mondial.
Recuperarea cuprinde și masaje efectuate de fizioterapeuți și ședințe de stretching și mobilitate.
Un rol esențial îl are alimentația. Nutriționiștii echipelor cresc aportul de carbohidrați pentru refacerea rezervelor de glicogen, dar și consumul de proteine și lichide pentru repararea fibrelor musculare și compensarea pierderilor provocate de efort și căldură. Somnul este la fel de important, mulți cicliști încercând să doarmă mai mult decât în zilele de concurs.
Nici directorii sportivi și mecanicii nu au parte de o zi liberă. În timp ce sportivii se recuperează, stafful tehnic verifică și pregătește bicicletele pentru etapele următoare. Antrenorii și directorii sportivi analizează primele nouă zile de cursă și stabilesc strategia pentru săptămâna a doua, care va aduce noi etape dificile în zona montană.
Prima parte a Turului a fost încheiată cu victoria lui Mathieu van der Poel în etapa a noua. Însă tricoul galben rămâne pe umerii lui Tadej Pogačar, care conduce detașat clasamentul general.
Clasament general (tricoul galben):
1. Tadej Pogačar (UAE Team Emirates-XRG) – 32h 17′ 04”
2. Jonas Vingegaard (Visma | Lease a Bike) – la 2:42
3. Isaac Del Toro (UAE Team Emirates-XRG) – la 3:27
4. Remco Evenepoel (Red Bull-BORA-hansgrohe) – la 3:30
5. Juan Ayuso (Lidl-Trek) – la 3:34
6. Paul Seixas (Decathlon AG2R La Mondiale) – la 3:55
7. Florian Lipowitz (Red Bull-BORA-hansgrohe) – la 4:00
8. Lenny Martinez (Bahrain Victorious) – la 4:21
9. Mattias Skjelmose (Lidl-Trek) – la 4:57
10. Egan Bernal (INEOS Grenadiers) – la 9:12.
Clasamentul pe puncte (tricoul verde): Mads Pedersen
Clasamentul cățărătorilor (tricoul alb cu buline roșii): Tadej Pogačar
Clasamentul tinerilor (tricoul alb): Isaac del Toro.
Turul Franței se reia marți, 14 iulie, cu etapa a 10-a, între Aurillac și Le Lioran (166,6 km), o etapă montană în Masivul Central.