Răzvan Lucescu: Cred că FC Timişoara ar fi putut mai mult în meciul cu VfB Stuttgart

Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, a declarat că FC Timişoara ar fi putut obţine mai mult din partida cu VfB Stuttgart, din prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor, pierdută, marţi, de formaţia bănăţeană cu scorul de 0-2.

10 afișări
Imaginea articolului Răzvan Lucescu: Cred că FC Timişoara ar fi putut mai mult în meciul cu VfB Stuttgart

Răzvan Lucescu: Cred că FC Timişoara ar fi putut mai mult în meciul cu VfB Stuttgart (Imagine: Mediafax Foto)

"Eu cred că FC Timişoara ar fi putut mai mult pentru că ei au eliminat în turul precedent o câştigătoare de Cupa UEFA (n.r. - Şahtior Doneţk). În jocul precedent, Timişoara a fost mai agresivă faţă de acest meci în care au dat posibilitatea echipei din Stuttgart să-şi facă jocul. Meciul s-a decis în două minute, iar, după goluri, Stuttgart s-a mulţumit să păstreze rezultatul. A fost şi un moment la ratarea lui Magera în care se putea schimba meciul", a declarat antrenorul tricolorilor la Digi Sport.

Lucescu consideră că gruparea bănăţeană are şanse foarte mici să se mai califice în grupele Ligii Campionilor la meciul retur de la Stuttgart: "Este greu de vorbit de şansele Timişoarei la calificare pentru meciul retur, dar sunt jucători profesionişti care trebuie să lupte până la capăt. Totuşi, FC Timişoara este calificată în grupele Ligii Europa, lucru pe care nu l-ar fi crezut. A fost şi o oarecare teamă pentru jucătorii pentru că erau acolo la un pas de Liga Campionilor. Asta este lipsa de experienţă".

Formaţia FC Timişoara a pierdut, marţi, cu scorul de 0-2 (0-2), meciul susţinut pe stadionul Dan Păltinişanu, în compania echipei germane VfB Stuttgart, contând pentru prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Meciul retur va avea loc miercuri, 26 august, la Stuttgart.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici