Prima pagină » Sport » Rivalitate inedită în tenis în 2025: Nici măcar Hollywoodul nu ar fi putut scrie scenariul

Rivalitate inedită în tenis în 2025: Nici măcar Hollywoodul nu ar fi putut scrie scenariul

Nici măcar Hollywoodul nu ar fi putut scrie scenariul rivalității dintre cei doi veri care s-au întâlnit de două ori în 17 zile pe terenul de tenis în 2025.
Rivalitate inedită în tenis în 2025: Nici măcar Hollywoodul nu ar fi putut scrie scenariul
Foto: ATP Tour
Cosmin Pirv
28 nov. 2025, 11:05, Sport

„Nici măcar Hollywoodul nu ar fi putut scrie scenariul pentru ceea ce s-a întâmplat în acest sezon între Valentin Vacherot și Arthur Rinderknech”, scrie ATPTour într-o cronică dedicată celor mai mari rivalități din tenis în 2025.

Cei doi jucători, care sunt veri, s-au întâlnit în finala Shanghai Masters, reprezentând „una dintre cele mai improbabile povești recente din tenis”

Vacherot, jucătorul din Monaco, a învins în turneu cinci jucători favoriți, inclusiv pe Novak Djokovic, de patru ori campion, în semifinale.

Și francezul Rinderknech a trecut de cinci favoriți în drumul său spre finală.

„După ce francezul și-a asigurat victoria în semifinală împotriva campionului din 2019, Daniil Medvedev, Vacherot a intrat pe teren pentru a-l felicita. Cei doi s-au îmbrățișat emoționați, râzând, zâmbind și chiar plângând în timp ce se gândeau la meciul pentru titlu”, scrie atptour.com.

Vacherot, pe atunci numărul 204 mondial, și-a învins vărul.

„Au fost momente ireale pentru amândoi, pentru familia noastră”, a spus Vacherot, care mai târziu a izbucnit în lacrimi în timp ce își lăuda vărul la ceremonia de premiere. „Din păcate, a existat un singur câștigător. Dar familia noastră a câștigat, și tenisul a câștigat, pentru că povestea pe care tocmai am scris-o este uimitoare. Emoțiile erau peste tot după meci”.

Întâlnire la Paris Masters

La mai puțin de trei săptămâni după confruntarea de la Shanghai, Vacherot și Rinderknech s-au întâlnit din nou la Paris Masters, unde fiecare a primit un wild card pentru tabloul principal.

Partida a avut loc în turul al doilea.

„Cred că ceea ce mă ajută este faptul că mă distrez foarte mult. Toate acestea sunt noi pentru mine”, a declarat Vacherot, care a ajuns în sferturile de finală de la Paris, pentru Tennis Channel. „Acum joc pe scena mare. Nu acum ar trebui să simt presiunea. Aici vreau să fiu”.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da