Simona a acuzat oboseala fizică şi mentală acumulată de la începutul sezonului şi a precizat că îşi va lua o vacanţă. De asemenea, Halep şi-a fixat şi obictivul pentru US Open, ultimul Mare Şlem al anului.
„Sunt obosită mental, pentru că am avut un an extrem de încărcat. Am câştigat un turneu de Grand Slam şi am jucat o altă finală, la Australian Open. Chiar dacă au trecut mai bine de 5 luni de atunci, toată presiunea e încă în corpul meu. Vreau să fac orice altceva decât tenis. Vreau să mă relaxez, pentru că am dat totul pentru tenis în ultima perioadă. Vreau să fiu un om normal, o fată normală pentru două săptămâni.
Două-trei săptămâni de odihnă, apoi reintru în programul normal. Urmează US Open, dar mai întâi vor fi turneele din US Open Series. Următorul turneu va fi în Canada, mă voi pregăti pentru el”, a declarat numărul 1 mondial, conform DigiSport.
Citeşte şi: Vladimir Putin i-a felicitat pe jucătorii Rusiei pentru parcursul de la Campionatul Mondial
Citeşte şi: Campionatul Mondial de fotbal 2018. Croaţia s-a calificat în dauna Rusiei după un nou meci decis la loviturile de departajare. Urmează duelul cu Anglia
Citeşte şi: Organizatorii turneului de la Wimbledon o ridică în slăvi pe Su-Wei Hsieh după eliminarea Simonei Halep. Mesajul transmis de englezi
Citeşte şi: Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Anglia merge în semifinale după 2-0 cu Suedia! Maguire şi Alli au rezolvat partida de la Samara
Citeşte şi: Ultima şansă la Wimbledon. Perechea Begu/ Buzărnescu s-a calificat în optimile probei de dublu
Citeşte şi: Halep, ELIMINATĂ de la Wimbledon 2018 de la 5-3 în decisiv. Gladiatoarea atipică din Taiwan, Su-Wei Hsieh a răpus-o