Stoichiţă: Nu vorbim de şanse la titlu pentru că depindem de multe alte lucruri

Tehinicianul Stelei, Mihai Stoichiţă, a declarat, joi după victoria echipei sale în derbiul cu Dinamo, scor 3-2, că nu vrea să se gândească la şansele la titlu deoarece acestea depind de alte rezultate sau decizii TAS.

131 afișări
Imaginea articolului Stoichiţă: Nu vorbim de şanse la titlu pentru că depindem de multe alte lucruri

Mihai Stoichiţă (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Rămâne o victorie, amărăciunea vine din altă parte, de la meciul acela cu Vasluiul pe care nu pot să-l uit, nu pot să mi-l iert. Asta e viaţa, nu toate sunt perfecte. Vreau să-i felicit pe jucătorii mei şi pe cei de la Dinamo care au jucat foarte bine. Cred că a fost un spectacol agreabil, felicit spectatorii care au creat o atmosferă de fotbal adevărat. Şi noi le-am răsplătit cerinţele şi sunt foarte bucuros. Nu mă interesează că e a cincea victorie consecutivă, nu fac statistici. O să jucăm la fel la CFR Cluj, cu aceeaşi ardoare şi sperăm să fim la fel de inteligenţi. Nu vorbim de şanse la titlu pentru că depindem de foarte multe lucruri care nu depind de noi. Facem tot ce putem să ne apropiem cât putem şi vedem unde o să ajungem", a spus Stoichiţă la DigiSport, adăugând că a primit de la Eric Bicfalvi, după derbi, tricoul său cu o dedicaţie.

Întrebat ce va decide TAS în cazul meciului întrerupt dintre CFR Cluj şi Universitatea Cluj, care ar trebui să se rejoace vineri, Stoichiţă a răspuns: "Nu cred că TAS-ul va da altă judecată pentru că TAS-ul nu ştie ce s-a întâmplat pe culoarele de la Cluj Arena, nu riscă să ia hotărâri pripite."

Stoichiţă s-a referit şi la contractul său cu Steaua, afirmând că nu ştie ce va urma după încheierea campionatului, când îi expiră înţelegerea. "Avem mugurii unei viitoare echipe aici la Steaua, adică Steaua are mugurii unei viitoare echipe extrem de puternice. Spun asta pentru că săptămâna viitoare îmi expiră contractul. Până duminică voi fi la Steaua. Mulţumesc pentru oportunitatea care mi s-a dat. Nu vorbesc de ce va fi mai departe, e o treabă care e hotărâtă de alţii, nu de mine", a spus antrenorul.

La conferinţa de presă de după meci, Stoichiţă a explicat că nu s-a bucurat alături de fanii stelişti pentru că nu a dorit să-i provoace. "Nu vreau să îi provoc pe suporteri. Mai este un meci şi cred că ne vom despărţi prieteni", a afirmat tehnicianul, care a fost contestat de suporteri la numirea sa la Steaua.

Tot în cadrul conferinţei, el a menţionat că Steaua va pleca de vineri la Cluj-Napoca, astfel că va avea ocazia să asiste de pe Cluj Arena la derbiul local: "O să merg la U Cluj cu CFR, mai ales că Steaua va pleca la Cluj de vineri, şi le ţin pumnii celor de la Univeristatea".

Echipa Steaua a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (1-1), formaţia Dinamo, în derbiul Ligii I, disputat în etapa a XXXIII-a, penultima, şi păstrează şanse la câştigarea titlului de campioană a României.

Steaua este pe locul trei, la două puncte de CFR Cluj şi FC Vaslui, aflate pe primele două poziţii ale clasamentului. Jucătorii antrenaţi de Mihai Stoichiţă depind de rezultatul pe care îl vor înregistra la CFR Cluj, de partida pe care ardelenii o vor rejuca vineri cu Universitatea Cluj şi de meciul acesteia din urmă cu FC Vaslui, din ultima etapă.

La meciul de pe Arena Naţională au asistat 50.100 de spectatori, conform unui anunţ al organizatorilor făcut la finalul partidei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici