Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe portughezul Joao Lameira, transferat de la Oțelul

Publicat: 02 09. 2026, 22:02

Lameira, care a fost căpitanul formației gălățene, a evoluat la Oțelul din ianuarie 2024 și a devenit unul dintre jucătorii importanți ai echipei. În actualul sezon de Superliga a înscris două goluri în primele șapte partide, fiind al doilea marcator al echipei gălățene.

Portughezul a marcat în victoriile Oțelului cu CFR Cluj, scor 2-1, în prima etapă, și cu FC Argeș, scor 1-0, în etapa a șasea.

Transferul la Universitatea Craiova vine după plecarea mijlocașului Anzor Mekvabishvili la Chicago Fire, campioana României căutând un înlocuitor pentru internaționalul georgian.

„Joao Lameira a intrat în familia leilor din Bănie!”, a transmis Universitatea Craiova pe pagina oficială de Facebook, urându-i portughezului succes în tricoul alb-albastru.

Lameira este produs al academiei FC Porto și a fost internațional de juniori al Portugaliei.