Facebook ştie că a pierdut controlul asupra News Feed-ului, aşa că a mai lansat unul

Fluxul de ştiri din Facebook (Noutăţi/News Feed) pare să nu mai aibă, pentru mulţi utilizatori, niciun sens. Este plin de spam, ştiri false sau exagerate, citate şi câteva posturi consecutive provenite de la aceeaşi sursă. Reţeaua de socializare ştie că există o problemă cu această caracteristică fundamentală a platformei, aşa că a mai lansat un news feed.

8509 afişări
Imaginea articolului Facebook ştie că a pierdut controlul asupra News Feed-ului, aşa că a mai lansat unul

Facebook ştie că a pierdut controlul asupra News Feed-ului, aşa că a mai lansat unul (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Mulţi utilizatori au descoperit în aplicaţia de Facebook o mică iconiţă care are forma unei rachete şi s-au întrebat ce este. În acest flux, utilizatorii primesc conţinut popular selectat în funcţie de interesele lor, potrivit Go4it.

Este important de precizat faptul că acest conţinut provine din surse la care utilizatorul nu este abonat, adică pagini la care nu a dat Like.

Scopul serviciului este să îi ajute pe utilizatori să descopere conţinut despre a cărui existenţă nu ştiu. Paginile care furnizează conţinutul din noua secţiune sunt similare cu cele urmărite deja de utilizatori sau populare printre prietenii de pe Facebook ai acestora.

Secţiunea va fi disponibilă treptat pentru toţi utilizatorii, în perioada următoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici