AP: Nu există dovezi ale eficacităţii ivermectinei împotriva SARS-CoV-2

  • Mai mulţi medici americani cer Senatului analizarea unor noi studii
  • Medicamentul a fost folosit doar în studii clinice
  • În mai FDA-ul nu îl recomanda
  • UPDATE: Eficacitatea ivermectinei împotriva COVID-19 nu a fost dovedită. AP: Nu este un „medicament minune”
3762 afișări
Imaginea articolului AP: Nu există dovezi ale eficacităţii ivermectinei împotriva SARS-CoV-2

Sursa foto: profimedia

UPDATE: Eficacitatea ivermectinei împotriva COVID-19 nu a fost dovedită. AP: Nu este un „medicament minune”

Associated Press revine asupra aşa-numitului nou „medicament-minune” în tratarea COVID-19, precizând că nu există dovezi medicale pentru o asemenea afirmaţie. Ivermectina nu s-a dovedit eficientă împotriva SARS-CoV-2, nici ca mijloc preventiv, nici în ameliorarea simptomelor celor deja infectaţi cu virusul.

Ştire iniţială: Cercetătorii americani solicită Senatului introducerea unui nou medicament în tratarea coronavirusului

Un medicament gândit să distrugă diverşi paraziţi pare să dea rezultate în tratamentul infecţiei cu sarscov2. Pneumologul american Pierre Korry cere comisiei Senatului American în Probleme de Securitate să analizeze date adunate din mai multe studii, date care fac referire la efectul ivermectinei. Medicamentul, susţine medicul,  poate preveni, bloca sau trata formele grave. 
 
Dr. PIERRE KORY, Preşedintele Frontline COVID-19 Critical Care Alliance: Avem o soluţie la această criză. Există un medicament care poate avea un impact miraculos şi când spun miracol nu folosesc acest termen cu uşurinţă. Este o recomandare ştiinţifică bazată pe munţi de date din ultimele trei luni. Efectiv distruge transmiterea acestui virus. Dacă îl iei nu te îmbolnăveşti. 
 
Medicul invocă studii care au fost făcute atât în cazurile unor persoane care au luat medicamentul preventiv, dar şi în cazul unor persoane confimate care nu ar mai fi avut nevoie de spitalizare după administarea substanţei. 
 
Dr. PIERRE KORY, Preşedintele Frontline COVID-19 Critical Care Alliance: Cele mai solide dovezi pe care le avem vin de la pacienţii spitalizaţi. Avem patru studii randomizate,  mai multe cercetări observaţionale şi toate arată acelaşi lucru: nu vei muri sau rata de mortalitate va fi mult mai mică, dacă iei ivermectină. S-a dovedit a fi un medicament minune. 
 
Tot despre eficienţa acestui medicament se vorbeşte şi în protocolul facultăţii de medicină din Norfolk, Virginia, unde sunt puse cap la cap rezultatele mai multor cercetări. În timp ce în cazul unor tratamente despre care ai tot auzit până acum, adică remdesivir, hidroxiclorochină, lopinavir sau corticosteroizi datele arată fie că nu au funcţionat, fie nu au avut niciun beneficiu sau că nu sunt statistici valabile, în cazul imvermectinei există avantaje. 
 
Te întrebi ce e acest medicament. Descoperită în 1975 şi intrată pe piaţă 6 ani mai târziu, ivermetcina este folosită pentru a trata infecţii cu diferite tipuri de paraziti şi este folosită şi în medicina veterinară. În luna mai, FDA-ul răspundea pe site, la întrebări legate de acest medicament, spunând că nu ar trebui administrate ivermectina în cazurile de covid, pentru că nu este aprobată pentru această infecţie.  
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici