Ştiinţă-Sănătate

FOTO, VIDEO | Protest al activiştilor Greenpeace faţă de exploatarea forestieră din Munţii Ciucaş

Câţiva activişti ai Greenpeace protestează, joi, faţă de o exploatare forestieră din pădurea virgină Brotocea din Cheia, judeţul Prahova, în vederea sistării tăierii de copaci seculari, pe care activiştii o consideră ilegală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Omenirea se îndreaptă către o nouă criză IMINENTĂ | Avertismentul preşedintelui Ungariei

Preşedintele ungar Janos Ader a avertizat, joi, asupra unei crize iminente de apă potabilă la nivel global şi a propus crearea unui organism internaţional format din oameni de ştiinţă sub egida ONU pentru a face faţă acestui pericol, relatează agenţia MTI.

Cât bea pe zi Regina Elisabeta a II-a. Nu sunt mulţi care ar putea să ţină pasul cu ea

Regina Elisabeta a II-a bea până la patru cocktail-uri în fiecare zi. Secretul a fost dezvăluit chiar de verişoara reginei.

VIDEO | Sute de kilograme de carne STRICATĂ, găsită de Protecţia Consumatorilor în Satul de Vacanţă din Mamaia

Aproape 170 de kilograme de carne şi produse din carne, unele expirate de două săptămâni, au fost descoperite de comisarii OPC din Constanţa, în urma unui control efectuat la magazinele din Satul de Vacanţă din Mamaia, una dintre firme fiind închisă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Sănătăţii: La Cantacuzino sunt multe probleme de rezolvat, transferul la MApN e de bun augur/ Ce spune despre studenţii care fac rezidenţiatul şi situaţia locurilor pentru arşi

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că trecerea Institutului Cantacuzino în administrarea Ministerului Apărării este "de bun augur", precizând că sunt foarte multe probleme de rezolvat, inclusiv cu privire la lipsa specialiştilor şi la linia învechită de producţie a vaccinurilor

TEST | Află care este forma corpului tău

Ce tip de siluetă ai? Află dacă este clepsidră, pară sau măr, potrivit ONE

Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene: România are cea mai inteligentă relocare a Agenţiei Europene a Medicamentului

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat că România are cea mai inteligentă relocare a Agenţiei Europene a Medicamentului, eventualele costuri privind mutarea la Bucureşti sunt foarte mici, iar sediul ar putea deveni operaţional imediat,transmite corespondentul MEDIAFAX

OMS: 25% din cazurile de cataractă pot fi cauzate de expunerea la UV. Anual 3,2 milioane de oameni îşi pierd vederea din cauza radiaţiilor/ Pericolul din faţa laptopului si a telefonului mobil

Un procent de 25% din cazurile de cataractă pot fi cauzate de expunerea la UV. Anual, 3,2 milioane de oameni din întreaga lume îşi pierd vederea din cauza expunerii la radiaţiile UV, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

La coada clasamentului | Pe cap de locuitor, România alocă cea mai mică sumă din Uniunea Europeană pentru sănătate

România a alocat printre cele mai mici rate din PIB pentru cheltuielile de sănătate şi cele mai mici sume pe cap de locuitor pentru sănătate, 340 de euro, dintre statele membre ale Uniunii Europene, în 2015, fruntaşii topului cheltuind sume de zece ori mai mari, potrivit Eurostat.

FOTO | Elon Musk a dezvăluit designul noului costum spaţial, dezvoltat de compania sa, SpaceX

Elon Musk a dezvăluit prototipul costumului său spaţial, proiectat de compania sa, pe pagina personală de Instagram, scrie The Verge.

Lanţul de supermarketuri din Marea Britanie, posibil să fi infectat mii de persoane cu hepatita E, a fost identificat ca fiind TESCO

Supermarketul care, în mod involuntar, ar fi infectat mii de oameni cu o formă de hepatită ce cauzează ciroză a fost identificat ca fiind magazinul Tesco.

Suspiciunea de toxiinfecţie cu stafilococ, confirmată în cazul copiilor internaţi de la Păltiniş, după ce au consumat piure de cartofi contaminat

Suspiciunea de toxiinfecţie alimentară cu stafilococ a fost confirmată în cazul celor patru copii care au ajuns la spital, după ce au fost cazaţi la o pensiune din staţiunea Păltiniş. Piureul de cartofi servit copiilor prezenta stafilococ aureu, potrivit DSP Sibiu.

De ce nu e bine să pătrunzi încălţat în casă

Cercetătorii de la Universitatea din Arizona au constatat că, în medie, pe încălţămintea noastră există aproximativ 421.000 de bacterii. CSID descrie riscurile la care ne supunem dacă nu ne înlocuim pantofii de stradă cu o pereche de papuci atunci când ajungem acasă.

Persoanele cu dizabilităţi, protest faţă de OUG privind angajarea în Unităţi Protejate Autorizate

Un protest al persoanelor cu dizabilităţi va avea loc, marţi, în faţa Ministerului Muncii, oamenii fiind nemulţimiţi de ordonanţa de urgenţă privind angajarea oamenilor cu deficienţe în Unităţie Protejate Autorizate (UPA).

FOTO, VIDEO | ECLIPSĂ totală de Soare. Cel mai important eveniment astronomic din 2017: Este spectaculoasă, SUA nu au mai văzut aşa ceva de 99 de ani

Este pentru prima oară din februarie 1979, atunci când Jimmy Carter se afla la Casa Albă şi hitul lui Rod Stewart, “Do Ya Think I’m Sexy”, conducea toate topurile muzicale, când o eclipsă totală de soare va fi vizibilă în 48 de state. Este, de asemenea, prima eclipsă totală de soare în 99 de ani, care va fi vizibilă de pe ambele coaste ale SUA. Milioane de americani se vor bucura de spectaculosul fenomen. Următoarea eclipsă totală de soare pe care o vor putea observa va fi în 2024.

Cum a devenit Adobe România cel mai mare centru al firmei din Europa

Subsidiara locală este cel mai mare centru de cercetare-dezvoltare al Adobe din Europa, inginerii români lucrând la dezvoltarea unor produse software de top vândute la nivel internaţional.

ECLIPSĂ totală de Soare pe 21 august, vizibilă şi în Europa: Ce se întâmplă pe parcursul fenomenului astronomic rar şi care sunt ţările de unde poate fi observat

ECLIPSĂ totală de Soare. Pe 21 august va avea loc cea de-a XI-a eclipsă de Soare din secolul acesta. Deşi aceasta nu va fi vizibilă pe cerul din România, iată ce se va întâmpla pe toată perioada evenimentului astronomic. ECLIPSĂ TOTALĂ DE SOARE. Eclipsa va fi vizibilă în unele părţi din Europa. Va fi vizibilă seara sau la apus în Islanda, Scoţia, Irlanda, Regatul Unit, Norvegia, Ţările de Jos, Belgia, Franţa, Spania şi Portugalia. Totodată, va fi prima eclipsă totală de Soare care va trece peste Statele Unite ale Americii în secolul curent.

Un cunoscut doctor face lumină cu privire la pericolul din alimentele pe care le consumăm zilnic: „Totul este otravă, nu există nimic neotrăvitor”

Dr Simona Tivadar a vorbit recent, în cadrul unui interviu, despre pericolul alimentelor modificate genetic.

Andreea Marin trage un semnal de alarmă: „Trei ani mi-a luat să mă vindec după ce am folosit un produs cosmetic cumpărat de pe internet”

În ultima vreme, Andreea Marin s-a concentrat pe propria ei sănătate şi a apelat la specialişti ca să reajungă la forma care a consacrat-o: slabă, cu piele sănătoasă şi cu păr bogat, potrivit ONE.

Facebook testează o funcţie prin care utilizatorii vor vedea ştiri în funcţie de interese

Facebook Inc testează o caracteristică a News Feed-ului, care oferă link-uri personalizate bazate pe temele de interes a utilizatorilor, scrie Reuters.

Ţara în care Sindromul Down aproape a dispărut

Islanda este aproape de a deveni prima ţară în care nu se va mai naşte niciun copil cu Sindromul Down, scrie Independent.

A fost lansat Nokia 8, vârful de gamă al brandului. Smartphone-ul vine cu lentile Zeiss, sistem dual-camera şi Android 7.1.1. Toate delatiile tehnice ale noului telefon

HMD Global, compania care deţine licenţa exclusivă a brandului Nokia pentru telefoane şi tablete, a lansat smartphone-ul Nokia 8, cel mai avansat din portofoliul său.

Două treimi dintre români folosesc Internetul pentru serviciile de socializare

Aproape două treimi (74%) dintre românii cu vârste între 16 şi 74 de ani care au folosit Internetul anul trecut au făcut-o pentru a intra pe reţele sociale, peste media europeană de 63% şi pe locul al nouălea în Uniunea Europeană, potrivit unei cercetări realizate de agenţia de marketing Perceptum.

Omul care a lucrat la hărţile cu coordonatele Terrei trimise de NASA în spaţiu în anii ’70 se teme că acestea sunt periculoase

Omul care a conceput unele dintre hărţile trimise de NASA în spaţiu în anii 1970 pentru a le arăta unor posibile civilizaţii extraterestre coordonatele Terrei se teme că acestea pot fi periculoase.

Un asteroid de aproximativ 30 de metri se va apropia de Pământ. Care vor fi efectele în cazul prăbuşirii obiectului spaţial

Pe 12 octombrie, un asteroid cu o lungime de aproximativ 10-30 de metri se va apropia de Pământ. Obiectul spaţial denumit 2012 TC4 va trece la o distanţă de 6.800 de kilometri de Pământ. Deşi experţii NASA sunt siguri că acesta este cel mai apropiat punct al asteroidului faţă de Pământ, în cazul unei coliziuni efectele sale ar putea fi mult mai devastatoare decât cele realizate de asteroidul căzut în oraşul Celeabinsk din Rusia.

Consumul de vin reduce riscul apariţei bolilor cardiovasculare. Cât trebuie să bei ca alcoolul să te ajute

Un pahar de vin consumat zilnic poate reduce cu 25% riscul dezvoltării unor boli, iar cei care consumă vin în cantităţi moderate au şanse mult mai mici să aibă probleme cardiovasculare, arată un raport al Colegiului American de Cardiologie, potrivit The Independent.

Cât de periculos este să intri încălţat în casă

Adevăratul motiv pentru care nu e bine să pătrunzi încălţat în casă, potrivit CSID.

A fost lansată PRIMA aplicaţie de mobil atestată ca metodă contraceptivă. Cum funcţionează aceasta

O tânără din Suedia a inventat prima aplicaţie de smartphone ce poate fi folosită drept anticoncepţional, scrie Business Magazin.

De ce nu e bine să vă uscaţi hainele în interiorul casei

Dacă locuiţi la oraş, uscarea hainelor în interiorul casei poate fi o practică frecventă. Cercetătorii demonstrează însă că acest proces poate provoca probleme de sănătate pe termen lung.

Vinul, asociat cu un risc mai mic de apariţie a diabetului de tip II

Căutai o scuză pentru a consuma câte un pahar de vin pe zi? Se pare că vinul este asociat cu un risc mai mic de apariţie a diabetului de tip II.

Avertismentul experţilor: ”Zonele moarte” ucid sau forţează vietăţile marine să migreze. O nouă extincţie în masă, ca acum milioane de ani

Oceanele devin tot mai sufocante. Zonele cu un nivel scăzut de oxigen, aşa numitele ''zone moarte,'' se propagă cu rapiditate şi ucid sau forţează vietăţile marine să migreze.

Premieră în lumea tehnicii: Pentru prima dată, un computer a fost infectat cu un virus transmis prin ADN

O echipă de biologi şi experţi în securitate informatică de la University of Washington a reuşit să infecteze un computer folosind un virus stocat într-o secvenţă ADN.

Apple va lansa o variantă de ceas inteligent inovativ care va lua locul telefonului mobil

Gigantul Apple plănuieşte să lanseze o variantă de ceas inteligent care se va conecta direct la reţelele de telefonie mobilă pentru a iniţia sau primi apeluri fără a avea nevoie să fie conectate la un iPhone, potrivit ZF.

Cazul prezentatoarei Magda Vasiliu produce EFECTE în sistemul sanitar. CNAS: Se doreşte eliminarea avizului DSP pentru parinţii care merg cu copilul bolnav în străinătate

Se doreşte eliminarea avizului direcţiei sanitare publice (DSP) pentru certificatele de concediu medical eliberate persoanelor care însoţesc copilul bolnav în străinătate, în urma unei autorizări a Ministerului Sănătăţii de a efectua tratament medical, potrivit CNAS.

Situaţie DISPERATĂ la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin: „Primim urgenţe din tot judeţul. Avem nevoie de RMN, defibrilatoare, aparate de ventilaţie, dar Ministerul Sănătăţii ne ignoră“

Spitalele judeţene de urgenţă din provincie se confruntă cu o lipsă acută de aparate medicale indis­pen­sabile pentru investigaţii şi inter­venţii medicale, o problemă veche de altfel a sistemului public de sănătate.

Anchetă epidemiologică, după ce patru copii cazaţi la Păltiniş au ajuns la spital

Patru copii din judeţul Argeş, care erau cazaţi la o pensiune din staţiunea Păltiniş, judeţul Sibiu, au ajuns, joi, la Spitalul de Pediatrie, simptome de greaţă şi vărsături, medicii stabilind că au formă uşoară de toxiinfecţie alimentară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Colegiul Medicilor AVERTIZEAZĂ: Internetul, inamicul real al românilor | Mulţi pacienţi se informează, întâi, de pe internet, şi abia apoi merg la doctor

Colegiul Medicilor din România (CMR) atrage atenţia că, în fiecare zi, se confruntă cu pacienţi care preferă să se informeze, prima dată, de pe internet, aceştia ajungând târziu la un medic specialist, când afecţiunea este deja într-o fază avansată.

Boala care omoară un european pe oră. Afecţiunea nu poate fi vindecată, dar cei diagnosticaţi pot duce o viaţă normală dacă respectă câteva reguli simple

Astmul este o boală cronică de plămâni, caracterizată prin probleme recurente de respiraţie şi prin simptome precum lipsa de aer, respiraţie şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept şi tuse, scrie CSID.

Care sunt cele şapte trucuri care te ajută să scapi de burtă. ”La cină, este exclus…”

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist şi autorea cărţii ”Sănătatea are gust”, a realizat o listă de reguli dietetice pe care ar trebui să le respectăm dacă dorim să căpăm de inestetica burtă, potrivit ONE.

FOTO | Premieră: Cercetare la nivel de ADN în cel mai puternic centru de diagnostic personalizat în cancer din România

Spitalul Judeţean Timişoara va avea cel mai puternic centru de diagnostic personalizat în cancer din România, după ce a câştigat un proiect transfrontalier prin care va primi 3,5 milioane de euro pentru achiziţia de echipamente pentru descoperirea de noi terapii, transmite corespondentul MEDIAFAX.