Pudra proteică pentru dezvoltarea masei musculare creşte speranţa de viaţă cu 10 ani

Un anume tip de pudră proteică folosită pentru mărirea masei musculare ar putea fi secretul unei vieţi lungi şi sănătoase, consideră oamenii de ştiinţă, conform dailymail.co.uk.

270 afișări
Imaginea articolului Pudra proteică pentru dezvoltarea masei musculare creşte speranţa de viaţă cu 10 ani

Pudra proteică pentru dezvoltarea masei musculare creşte speranţa de viaţă cu 10 ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Tantalisingly este numele suplimentului care ar putea creşte speranţa de viaţă cu 12%, conform unui studiu desfăşurat la Brescia University de cercetătorul italian Enzo Nisoli. Studiul s-a desfaşurat doar pe animale. Dizolvată în apă, pudra a dezvoltat masa musculară, a îmbunătăţit condiţia fizică şi coordonarea şoarecilor.

Consumată zilnic de la o vârstă medie, pudra ar putea ajuta milioane de oameni să fie mai sănătoşi la bătrâneţe. Amestecată cu lapte, substanţa ar putea întări musculatura şi ar scădea riscul de fracturi.

Suplimentul ar putea să îi ajute şi pe cei cu probleme de inimă, de plămâni sau diabet.

"Cred că datele noastre susţin recomandarea că oamenii de vârstă medie ar trebui să înceapă să consume aceste suplimente ", spune Enzo Nisoli.

Cercetătorul a administrat unor şoareci de vârstă medie aminoacizi - leucină, izoleucină şi valină. Aceştia au trăit cu 80 de zile mai mult decât cei cărora nu li s-au administrat suplimente. Aminoacizii se găsesc în cantitate ridicată şi în carnea de pui, dar consumaţi sub formă de supliment nu mai trebuie digeraţi şi pot ajunge în sânge mai repede. Aceştia protejează corpul de unele molecule periculoase care atacă şi îmbătrânesc ţesuturile şi celulele, îmbunătăţind activitatea unor gene cu rol în longevitate

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici