Studiu: Scăderea ratei globale de vaccinare expune milioane de copii la boli mortale
Progresele majore realizate în ultimele cinci decenii în domeniul vaccinării au salvat viaţa a 154 de milioane de copii din întreaga lume, potrivit studiului publicat în revista The Lancet. Vaccinarea a miliarde de copii din toate colţurile globului a contribuit semnificativ la reducerea mortalităţii infantile, scrie The Guardian.
Cu toate acestea, din 2010, aceste progrese au stagnat sau chiar s-au inversat în multe ţări. În 100 dintre cele 204 ţări analizate, ratele de vaccinare împotriva rujeolei au scăzut. De asemenea, în 21 dintre cele 36 de ţări cu venituri ridicate, printre care Franţa, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite, s-a înregistrat o diminuare a acoperirii vaccinale cu cel puţin o doză împotriva unor boli precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, rujeola, poliomielita sau tuberculoza.
Această tendinţă descendentă a fost accentuată de perturbările cauzate de pandemia de Covid-19, lăsând milioane de copii vulnerabili în faţa unor boli prevenibile şi a riscului de deces, avertizează autorii studiului realizat de Universitatea Washington din Seattle.
„În ciuda eforturilor uriaşe din ultimele cinci decenii, progresele nu au fost nici pe departe universale”, a declarat Jonathan Mosser, autorul principal al cercetării şi membru al Institutului pentru Măsurarea şi Evaluarea Sănătăţii din cadrul Universităţii din Washington. „Un număr mare de copii rămân sub-vaccinaţi sau complet nevaccinaţi. Constatările ar trebui privite ca un semnal de alarmă: fără acţiuni urgente de remediere, obiectivele globale privind imunizarea până în 2030 nu vor putea fi atinse”, au concluzionat cercetătorii.