Accident în București: Un polițist pe motocicletă a fost rănit după impactul cu un autoturism

Publicat: 09 09. 2026, 14:36

„​Din primele date, un polițist în vârstă de 36 de ani, din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, care se deplasa cu o autospecială moto, ajuns în dreptul imobilului cu nr. 23, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani”, se arată în informarea emisă de DGPMB. 

La momentul producerii accidentului, motocicleta de serviciu nu se deplasa în regim prioritar. 

În urma impactului, polițistul a fost rănit ușor. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul accidentului și a fost transportat la spital. 

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero.  

„În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului de circulație”, precizează autoritățile.