ACTUALIZARE: Doi oameni au fost prinși sub un mal de pământ, în Prahova / Ambii au murit. VIDEO
UPDATE: Ambii muncitori surprinși de un mal de pământ, când lucrau la rețeaua de canalizare a comunei Gheorghița, județul Prahova, au murit.
Foto: ISU Prahova
UPDATE 2: Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul celor doi muncitori morți.
Victimele au fost identificate ca fiind un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Ciorani, și un bărbat de 59 de ani, din comuna Dumbrava.
„În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, transmite IPJ Prahova.
Cei doi muncitori au fost surprinși complet de un mal de pământ, la o adâncime de aproximativ 5 metri.
Simultan cu tentativa de salvare a celor doi, echipele au lucrat pentru securizarea malului, care risca să se surpe peste pompieri, în încercarea de a ajunge la victime.
Surparea inițială a fost urmată de încă o surpare, cantitatea de pământ fiind foarte mare.
Victimele sunt doi bărbați de 54 si, respectiv, 59 ani, angajați ai firmei care făcea lucrările.
Foto: ISU Prahova
Puțin după ora 14.00, a fost scos bărbatul de 59 de ani, care se afla la o adâncime de 5-6 metri și cu picioarele blocate sub conducta de canalizare. Ulterior, acesta a fost declarat mort.
În urmă cu câteva minute, a fost scoasă și cea de-a doua victimă, bărbatul de 54 ani. Și acesta a fost declarat decedat.
Știrea inițială:
Potrivit ISU Prahova, se intervine de urgență pentru salvarea celor două persoane surprinse de un mal de pământ, în Gherghița.
„Intervin pompierii militari din cadrul celor două detașamente din municipiul Ploiești cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un container multirisc, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă”, transmite ISU Prahova.
Cele două persoane sunt cuprinse în totalitate de malul de pământ care s-a surpat. Aceștia se află la o adâncime de aproximativ 5 metri, potrivit ISU Prahova.
Pompierii depun eforturi pentru extragerea acestora, existând, în continuare, riscul surpării malurilor.
Se pare că cei doi executau lucrări pentru rețeaua de canalizare.