Alegeri anulate în cel mai mic sat din Franța. Localnicii merg din nou la urne

Publicat: 11 06. 2026, 18:42

Tribunalul Administrativ din Bordeaux a decis anularea scrutinului din Castelmoron-d’Albret, o localitate aflată în apropiere de Bordeaux, în sud-vestul Franței, cunoscută drept cea mai mică comună din țară. Instanța a considerat că o neregulă identificată pe una dintre listele de candidați ar fi putut influența rezultatul alegerilor, diferența dintre cele două tabere fiind de doar două voturi.

Cum au fost invalidate voturile

La alegerile din martie, François Migaud – candidatul declarat câștigător, a obținut 25 de voturi, echivalentul a 52% din sufragii, în timp ce principala sa contracandidată, Florence Castéra, a primit 23 de voturi, adică 48% din cele 48 de voturi exprimate.

Potrivit Le Figaro, în timpul numărării voturilor, toate buletinele de vot ale listei conduse de Florence Castéra au fost declarate nule. Motivul a fost lipsa menționării cetățeniei portugheze a uneia dintre candidatele înscrise pe listă.

Judecătorii au considerat că această situație a influențat rezultatul final al alegerilor. Dacă voturile respective ar fi fost luate în calcul, candidata învinsă ar fi obținut reprezentare în consiliul local. După anularea tuturor voturilor primite de aceasta, câștigătorul scrutinului a rămas, practic, singurul candidat care a mai avut voturi considerate valabile.

Localnicii ar putea vota din nou

Diferența foarte mică dintre cei doi candidați și consecințele invalidării voturilor au determinat candidata învinsă să conteste rezultatul alegerilor. După analizarea dosarului, Tribunalul Administrativ din Bordeaux a decis anularea scrutinului.

Castelmoron-d’Albret este cunoscută în Franța drept cea mai mică comună din țară ca suprafață, având doar aproximativ 3,5 hectare. Localitatea medievală atrage frecvent turiști tocmai datorită dimensiunilor sale neobișnuit de reduse. Numărul alegătorilor este, de asemenea, foarte mic, ceea ce face ca fiecare vot să poată influența decisiv rezultatul alegerilor locale.

Primarul ales mai poate ataca decizia la Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanță administrativă din Franța.

În cazul în care hotărârea va rămâne definitivă, alegătorii din Castelmoron-d’Albret vor fi chemați din nou la urne. Cei doi candidați au anunțat deja că sunt pregătiți să participe la un nou scrutin.