Blestemul care s-a abătut asupra familiei Ceaușescu. Ultimul moștenitor, Valentin, a fost diagnosticat cu probleme medicale și nu are bani pentru tratament. El cere ajutorul statului român

Publicat: 30 09. 2025, 13:16
Actualizat: 30 09. 2025, 13:32
Ultimul moștenitor al soților Nicolae și Elena Ceaușescu are probleme medicale și cere ajutorul statului român

Surse medicale au declarat ÎN EXCLUSIVITATE pentru MEDIAFAX că lui Valentin i-a recidivat o afecțiune gravă, după ce aceasta îi fusese descoperită, inițial, în urmă cu aproape 15 ani. Întrucât tratamentul este unul costisitor, iar moștenitorul soților Ceaușescu nu îl poate acoperi, el cere acum ajutorul statului român. Sursele noastre au declarat că Valentin s-a adresat atât Ministerului Sănătății, cât și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.) și Agenției Naționale a Medicamentului, dar nu a primit un răspuns favorabil. ”Domnul Valentin Ceaușescu are probleme medicale al căror tratament nu poate fi amânat. Numai că o singură injecție costă puțin peste 7.500 lei și e foarte scump un asemenea tratament pentru posibilitățile lui materiale”, au precizat surse medicale pentru MEDIAFAX.

C.N.A.S. a refuzat să suporte tratamentul pe motiv că o comisie multidisciplinară formată la nivelul unităţii sanitare a stabilit că acesta nu este decontat în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, aspect care a fost trecut și în biletul de externare al pacientului. Problemele medicale au fost constatate la sfârșitul anului trecut, după ce Valentin Ceaușescu s-a aflat internat la spitalul de urgență al Serviciului Român de Informații, „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“, acolo unde a primit îngrijiri medicale și fostul președinte al României, Ion Iliescu.

Potrivit surselor noastre, medicii l-au diagnosticat cu o afecțiune gravă pe fiul soților Ceaușescu, iar, la începutul acestui an, au stabilit că nu este posibilă efectuarea radiochimioterapiei. Și au considerat oportună iniţierea terapiei cu un anume medicament (N@#$), autorizat pe teritoriul UE de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Numai că un singur flacon costă aproximativ 7.500 de lei (în condițiile în care este nevoie de mai multe flacoane administrate) și nu este decontată de sistemul de asigurări publice de sănătate.

Valentin Ceaușescu a cerut Ministerului Sănătății să constate că problemele medicale îi pun viața în pericol și a mai arătat că nu își poate asigura din surse proprii un tratament atât de costisitor. Numai că răspunsurile primite la numeroase apeluri ale lui au fost negative. Autoritățile medicale au invocat lipsa unui cadru legal și nu au acceptat compensarea medicamentului cu care ar urma să fie îngrijit pacientul. Ultimul moștenitor al soților Ceaușescu s-a adresat inclusiv Cancelariei premierului, dar nici acolo nu a găsit înțelegere. Așa încât a depus o cerere la instanță, prin care a solicitat judecătorilor să oblige statul la acoperirea costurilor pentru administrarea medicamentului ce i-a fost recomandat.

”Ar trebui ca statul român să aibă indulgență față de suferința lui Valentin”

De cealaltă parte, autoritățile medicale au menționat că tratamentul solicitat nu doar că nu se află pe lista celor compensate, dar au susținut și faptul că medicamentul în cauză s-ar găsi încă în faza de studii clinice și că nu ar fi sigur pentru pacient.

Instanța a fixat un prim termen de judecată, însă, până atunci, a decis provizoriu ca Valentin Ceaușescu să primească cu titlu gratuit tratamentul cerut. În motivarea hotărârii se menționează că ”art. 34 din Constituţia României prevede că (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat (…)” și că, în plus, ”potrivit art. 22 din Constituţie, (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate (…), (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă”. Practic, judecătorii au apreciat că prin imposibilitatea lui Valentin Ceaușescu de a obține compensarea tratamentului, acesta ar fi ca și… condamnat la moarte.

Reporterii noștri au încercat să-l contacteze pe fiul soților Ceaușescu, dar acesta nu a răspuns întrebărilor MEDIAFAX. Unul dintre apropiații săi a ținut să ne sublinieze faptul că ”ar trebui ca statul român să aibă indulgență față de suferința lui Valentin, ca, de altfel, față de suferința oricărei alte persoane și să-i asigure dreptul constituțional la sănătate. E inuman ce se întâmplă acum cu legislația din România, care nu asigură sprijin celor bolnavi”.

Cine este Valentin Ceaușescu?

Născut pe 17 februarie 1948 la București, Valentin Ceaușescu este primul dintre cei trei copii ai soților Elena și Nicolae Ceaușescu. El a urmat cursurile Școlii ”Petru Groza”, unde a terminat studiile liceale în anul 1965, iar în următorii doi ani a fost student al Facultății de Fizică din București. Ulterior, a studiat la prestigiosul ”Imperial College” din Londra, pe care l-a absolvit în 1970.

După revenirea în România, fiul cel mare al lui Nicolae Ceaușescu s-a angajat la Institutul de Fizică Atomică și a fost ales membru supleant al Comitetului Central al P.C.R.. El s-a implicat în sport și a devenit ”omul din umbra” succesului echipei de fotbal Steaua București, care, în 1986, a câștigat Cupa Campionilor Europeni.

În timpul Revoluției din 1989, Valentin a fost arestat pe 25 decembrie, în ziua în care părinții săi au fost executați. Acuzat formal de subminarea economiei naționale, a fost eliberat în august 1990.

Fiul cel mare al soților Ceaușescu a fost căsătorit cu Iordana Borilă, cu care are un fiu, Daniel, născut în 1981. Cei doi au divorțat în 1988, iar, în 1995, Valentin s-a recăsătorit. Din acest al doilea mariaj, fizicianul are o fată, Alexandra, născută în 1996.