Doi bărbați din Timiș, reținuți pentru arme deținute ilegal și braconaj cinegetic

Publicat: 27 01. 2026, 21:29

„Astăzi, 27 ianuarie 2026, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza orașului Recaș și în localitatea Stanciova, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept în formă continuată și braconaj cinegetic în formă continuată”, se arată într-o informare emisă marți de IPJ Timiș. 

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că cei doi bărbați, cu vârste de 45 și 38 de ani  ar fi comis mai multe astfel de fapte începând cu anul 2025 și până în prezent. 

Perchezițiile au dus la descoperirea și indisponibilizarea a două arme letale de vânătoare, o armă letală cu glonț prevăzută cu lunetă și amortizor, două arme neletale, precum și a unei cantități semnificative de muniție.

De asemenea, autoritățile au ridicat: „49 de cartușe cu alice, 296 de cartușe cu glonț, 230 de diaboruri metalice, 19 trofee provenite de la diverse specii de vânat și aproximativ 90 kg. de carne provenită de la diverse exemplare de vânat”. 

În urma verificărilor, s-a aflat că armele și muniția erau deținute fără drept, astfel bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore. 

„Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, al polițiștilor Orașului Recaș, și al Serviciului Criminalistic”, mai transmite IPJ Timiș.