Donald Trump susţine că a pierdut votul popular la alegerile din SUA din cauza fraudelor electorale şi a imigranţilor

Preşedintele Donald Trump a declarat într-o întâlnire privată cu liderii Congresului că ar fi câştigat votul popular la alegerile din 2016 dacă cele 3 milioane de imigranţi ilegali din SUA, din cele 5 milioane existente, nu ar fi votat, informează Associated Press.

1986 afișări
Imaginea articolului Donald Trump susţine că a pierdut votul popular la alegerile din SUA din cauza fraudelor electorale şi a imigranţilor

Donald Trump susţine că a pierdut votul popular la alegerile din SUA din cauza fraudelor electorale şi a imigranţilor (Imagine: Hepta)

Trump a făcut declaraţiile controversate fără a oferi date concrete, în cadrul unei şedinţe de la Casa Albă, luni seară, cu liderii Partidului Democrat şi Partidului Republican, potrivit unui asistent al democraţilor care a adus dezvăluirile referitoare la întâlnirea cu uşile închise, cu condiţia păstrării anonimatului.

Liderul majorităţii din Casa Reprezentanţilor Kevin McCarthy, a făcut aluzie la această întâlnire, spunându-le reporterilor că Trump şi ceilalţi oficiali au discutat despre "electorii din Colegiul Electoral, votul popular." Întrebat dacă l-a surprins ceva în privinţa respectivei şedinţe, liderul democraţilor din Casa Reprezentanţilor,  Nancy Pelosi, a decrat că nu doreşte să discute acest subiect.

Nu au existat dovezi privind existenţa unor manipulări frauduloase pe scară largă care să fi schimbat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Trump a câştigat în Colegiul Electoral cu un avans confortabil, dar rivala democrată Hillary Clinton a câştigat votul popular cu aproape 2,9 milioane de voturi.

De-a lungul campaniei, Trump a adus acuzaţii vehemente care s-au dovedit a fi false, cum că ar fi existat fraude la vot, spunându-le suporterilor săi că alegerile au fost "falsificate" în defavoarea sa.

Trump a mai adus aceste afirmaţii şi în trecut, scriind pe Twitter la finalul lunii noiembrie că ar fi câştigat votul popular "dacă am scădea milioanele de oameni care au votat ilegal." De asemenea, acesta a susţinut la acea dată că ar fi avut loc "fraude considerabile la vot", în California,  New Hampshire şi Virginia şi s-a plâns că mass media nu a luat în considerare aceste dezvăluiri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici