Liderii militari americani caută o cale de ieșire din războiul din Iran: Puterea aeriană are limitele sale
În ultimele săptămâni, generalul Dan Caine ar fi discutat cu mai mulți membri de rang înalt ai administrației despre necesitatea găsirii unei ieșiri din conflict, au declarat surse pentru CNN.
Printre oficialii cu care ar fi abordat această problemă se numără directorul CIA John Ratcliffe, secretarul de stat Marco Rubio și vicepreședintele JD Vance.
Dialogul interinstituțional și riscurile escaladării
Generalul urmărește și realizarea unei coordonări mai strânse între instituțiile administrației, cu scopul de a evidenția limitele și riscurile opțiunilor militare disponibile, inclusiv ale variantelor care nu presupun trimiterea trupelor americane pe teren.
Unul dintre motivele pentru care Caine ar insista asupra acestei abordări este protejarea forțelor armate americane și evitarea unei campanii militare prelungite.
Donald Trump s-a opus în repetate rânduri ideii desfășurării de trupe terestre americane în Iran, întrucât consideră că bombardamentele aeriene ar putea determina Teheranul să accepte un acord în condițiile stabilite de Washington.
Conflictul a ajuns astfel într-un punct critic, după aproape șase luni de război. Militarii susțin că obiectivele declarate ale Washingtonului nu pot fi obținute doar prin campanii aeriene.
Caine a avertizat public, în cadrul unei audieri recente în Congres, că „puterea aeriană are limite”.
Îngrijorările aliaților din Orientul Mijlociu
La sfârșitul lunii iulie Pentagonul a pregătit un plan pentru lansarea unor lovituri mai agresive împotriva Iranului. Operațiunea ar fi generat însă îngrijorări privind consecințele unei noi escaladări.
Operațiunea se bucura de o susținere limitată din rândul Comandamentului Central, dar și a Israelului.
În cele din urmă, operațiunea a fost oprită după ce președintele Trump a discutat cu aliații Statelor Unite din Orientul Mijlociu.
Aceștia s-ar fi temut de represalii iraniene, în special împotriva infrastructurii energetice din regiune.
Unul dintre principalii factori care limitează opțiunile Washingtonului este scăderea dramatică a stocurilor americane de muniție și sisteme de apărare aeriană.
Această lipsă de resurse provoacă îngrijorare intensă și în rândul aliaților din Golful Persic, care se tem că nu se vor putea apăra în cazul unor represalii iraniene.
Menținerea relației cu președintele Trump
Deși Caine își exprimă în privat îngrijorările privind opțiunile militare, acesta ar fi atent să nu deterioreze relația cu Donald Trump.
Sursele citate afirmă că generalul a fost precaut în modul în care îi prezintă președintelui riscurile operațiunilor militare.
Caine ar fi încercat inclusiv să își consolideze accesul direct la președinte, inclusiv prin solicitarea unui birou la Casa Albă, pentru a putea avea întâlniri mai frecvente cu Trump și un spațiu securizat de lucru.
Unele surse consideră însă că generalul nu este suficient de ferm în discuțiile directe cu președintele și că își temperează avertismentele.
În acest moment, eforturile conducerii militare și ale consilierilor de securitate se concentrează pe identificarea unei soluții diplomatice care să îi ofere președintelui o victorie simbolică în fața publicului american.