Mircea Abrudean despre funcționarea coaliției: Nu e pe iubire
Întrebat despre funcționarea coaliției de guvernare, Mircea Abrudean a spus: „Din păcate, este o coaliție formată din patru partide cu viziuni diferite. O coaliție care, sigur, și-a asumat un program de guvernare pe care nu-l respectă în totalitate. Avem un program de guvernare votat în Parlament de această coaliție, iar când intrăm în implementarea programului de guvernare, există rezistență din interiorul coaliției ”, duminică seara, la Antena 3 CNN.
Președintele Senatului a subliniat că premierul Ilie Bolojan se bucură în continuare de susținerea Partidului Național Liberal, fapt dovedit printr-un vot de susținere în cadrul partidului motivat;: „că (n.r. Bolojan) respectă programul de guvernare asumat în Parlament”.
Cu toate acestea, liderul liberal a mai precizat: „E o coaliție complicată, dar absolut necesară, fără de care România nu poate funcționa. Asta este realitatea. Ne place, nu ne place, ne certăm, ne împăcăm, nu e pe iubire că asta este situația”.
Abrudean a comentat și amenințările venite din partae PSD la adresa premierului Bolojan. „Nu merg lucrurile așa. Avem un protocol al coaliției care spune un lucru. În momentul în care premierul face ceea ce scrie în acel protocol, nu poți să vii să-i spui vrem să pleci pentru că nouă se pare că nu ești foarte flexibil sau nu știu vor fi alte argumente. Acum e complicat să vii să-i spui premierului, am zis că facem reforma asta, dar hai să nu mai facem chiar așa, hai să mai vedem niște excepții ”, spune Abrudean.