Noaptea Muzeelor 2025: Când se va desfășura și câte muzee participă la ediția din acest an
„Pentru prima dată în istoria acestui eveniment, Ministerul Culturii susține oficial Noaptea Muzeelor, integrând diversitatea ofertei muzeale într-o platformă națională coerentă de comunicare și promovare. Mesajul principal – Educația prin cultură. Dezvoltarea prin cultură – este reflectat în toate activitățile propuse, contribuind la poziționarea culturii ca factor esențial în evoluția societății. La ediția din acest an vor participa peste 70 de muzee din întreaga țară”, se arată în mesajul publicat luni de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Potrivit organizatorilot, „Noaptea Muzeelor”, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, este un Proiect Cultural finanțat de Ministerul Culturii.
La începutul lunii aprilie, organizatorii au anunțat retragerea din acest an a ediției de sâmbătă, 17 mai, însă luni organizatorii au anunțat desfășurarea evenimentului.