Numele conchistadorului Hernán Cortés, eliminat de pe o trecătoare montană din Mexic

Publicat: 10 08. 2026, 05:40
Mexican President Claudia Sheinbaum Pardo speaks during a news conference about her call with US President Donald Trump, about the understanding with the United States Government at the National Palace. on January 12, 2026, in Mexico City, Mexico. (Photo by Luis Barron / Eyepix Group/ABACAPRESS.COM

Claudia Sheinbaum a propus schimbarea denumirii în timpul unui eveniment organizat chiar în această zonă, relatează AFP

„Paso de Cortés” este un pas montan situat în centrul Mexicului, între vulcanii Popocatépetl și Iztaccíhuatl. 

Locul poartă numele conchistadorului spaniol Hernán Cortés, care a trecut prin această zonă în secolul al XVI-lea înainte de cucerirea orașului Tenochtitlán, capitala Imperiului Aztec. 

„Cu ocazia Zilei Internaționale a Popoarelor Indigene, am propus, în numele dreptății, schimbarea numelui „Paso de Cortés” în „Paso de los Pueblos Indígenas” – origine și sursă a valorilor noastre”, a transmis președinta, printr-un mesaj publicat pe X. 

Sheinbaum a susținut astfel de inițiative și în perioada în care era primar al capitalei mexicane. Atunci, ea a promovat schimbarea denumirii unui arbore cunoscut ca „Arborele Nopții Triste”, în apropierea căruia, potrivit legendei, Hernán Cortés ar fi plâns după o înfrângere. 

Locul este cunoscut în prezent drept „Arborele Nopții Victorioase”. 

În ultimii ani, relațiile bilaterale dintre Mexic și Spania au fost caracterizate prin dezbateri despre moștenirea cuceririi spaniole.

În 2019, fostul președinte Andrés Manuel López Obrador a trimis o scrisoare Spaniei prin care solicita monarhiei spaniole să prezinte scuze pentru Conchistei spaniolă, care a deschis calea unei perioade de aproximativ 300 de ani de colonizare.  

Claudia Sheinbaum a reluat ulterior solicitarea, cerând la rândul său scuze oficiale din partea Spaniei, ceea ce a contribuit la tensionarea relațiilor bilaterale. 

Abia în luna martie a acestui an, regele Felipe al VI-lea a recunoscut existența unor „ abuzuri” comise în timpul cuceririi spaniole a Americilor în secolul al XVI-lea.