Oana Țoiu, discuții cu omologul egiptean: România vede oportunități reale de aprofundare a cooperării
„Consiliul de Asociere UE–Egipt a fost o bună ocazie să discut cu ministrul afacerilor externe al Egiptului, Badr Abdelatty despre creşterea exportului de cereale din România, ideea unei zone economice libere dedicate companiilor româneşti care vor să se extindă în Africa şi viitorul francofoniei şi întărirea parteneriatelor academice”, a notat pe Facebook ministra de Externe.
Oana Țoiu a subliniat că Egiptul este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României din afara Uniunii Europene, cu o valoare a schimburilor comerciale care depășește anual pragul de un miliard de euro.
În plus, Bucureștiul și-a exprimat deschiderea față de aprofundare a colaborării în domenii precum energia, agricultura, sănătatea, turismul, industria de apărare și cultura.
„Discuțiile au reconfirmat nivelul excelent al relațiilor bilaterale dintre România și Egipt, într-un an cu o semnificație aparte pentru cele două state, care marchează 120 de ani de relații diplomatice. România a avut standul principal la ediția din acest an a Cairo International Book Fair, unde a atras mii de vizitatori”, s-a mai arătat în mesajul publicat de șefa diplomației de la București.