Știrile zilei

OFF/ON THE RECORD, 26 martie 2023. Invitat, ora 21.55: Cristian Diaconescu, fost ministru de externe al României

După negocierea păcii istorice între Teheran şi Riad, preşedintele Xi Jinping a făcut o vizită de 3 zile în Federaţia Rusă în care a semnat un parteneriat pentru „noua eră” cu Vladimir Putin. Ce semnificaţii au mişcările Chinei faţă-n faţă cu eforturile comune ale SUA şi Europei? Care-i marea frică a lui Xi? Cum au […]

Animalele de companie ar putea fi editate genetic. Legea atrage îngrijorări

Organizaţia de caritate pentru animale a declarat că Legea privind tehnologia genetică se aplică tuturor animalelor vertebrate, nu doar animalelor de crescătorie, şi că aceasta ar putea duce la editarea genetică a pisicilor şi câinilor pentru a include caracteristici extreme.   Legea permite crearea şi comercializarea în Anglia a plantelor şi animalelor vertebrate „crescute cu […]

Consumul de alcool în staţiile de autobuz şi la monumentele comemorative de război va fi interzis. Rishi Sunak ia măsuri de combatere a comportamentului antisocial

Noile reguli, care urmează să fie prezentate de Rishi Sunak, vor prevedea mai multe amenzi la faţa locului şi teste de depistare a drogurilor, într-un efort de a pedepsi rapid şi public infracţiunile.   Normele vor include, de asemenea, pedepse pentru graffiti şi gunoi, precum şi pentru lăsarea pe străzi a gumei de mestecat şi […]

Infotrafic: carosabil umed şi trafic redus pe principalele artere rutiere ale României

Carosabilul este umed pe mai multe şosele importante din România. Totuşi, vizibilitatera este bună şi traficul este redus pe principalele artere rutiere ale României, anunţă autorităţile.

Vânt puternic în zona montană. A fost emis Cod galben în patru judeţe

Vântul bate cu putere în zonele montane ale Carpaţilor Meridionali. Meteorologii au emis un cod galben, valabil duminică dimineaţa, în patru judeţe ale ţării.

Ion Cristoiu: Transformarea actului de guvernare într-o lecţie de Istorie

Petru Groza la Moscova. Reconstrucţia României, culegerea de discursuri şi interviuri de-ale lui Petru Groza în anii 1944-1946, mă surprinde prin invocarea călătoriei sale în URSS, între 4-13 septembrie 1945, în plină Grevă regală. Nu puţine sînt intervenţiile publice ale premierului în care să nu se refere la cele două întîlniri cu Stalin. Cea de […]

„Este interzis să dai like la acest clip”. Un „idiot” a fost filmat la Veneţia când a plonjat în apă de la etajul trei

Autorităţile italiene caută un bărbat care a sărit de pe o clădire de trei etaje într-un canal din Veneţia, în ziua de joi, 23 martie 2023

Andorra – România 0-2. Tricolorii obţin prima victorie din preliminariile Euro 2024

Echipa naţională a României a câştigat sâmbătă seara partida de debut din preliminariile Campionatului European din 2024, învingând pe Estadi Nacional, din Andorra la Vella, reprezentativa statului Andora, cu scorul de 0-2.

Rusia acuză Azerbaidjanul că a încălcat acordul de încetare a focului cu Armenia

Rusia a acuzat sâmbătă Azerbaidjanul că a încălcat armistiţiul negociat de Moscova care a pus capăt războiului din 2020 cu Armenia, lăsându-şi trupele să treacă peste linia de demarcaţie.

Sfârşitul unei ere: Toshiba va fi cumpărată de un fond de investiţii pentru 15 miliarde de dolari

Sfârşitul unei ere: Toshiba, o companie cu o istorie de 147 de ani, zguiduită de un lung şir de scandaluri în trecut, va fi cumpărată de un fond de investiţii privat pentru 15 miliarde de dolari, anunţă Ziarul Financiar.

O persoană a murit în urma accidentului feroviar din Galaţi

Femeia a murit după ce a făcut cinci stopuri cardio-respiratorii, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale. Ministrul Transporturilor a transmis un mesaj de condoleanţe. „În urma accidentului feroviar din Galaţi în care conductorul trenului R7576 şi-a pierdut viaţa, transmit sincere condoleanţe familiei îndurerate. Ca ministru al Transporturilor, am decis o serie de măsuri menite să crească […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ministrul Apărării cere oprirea Reformei. Israelul – într-un pericol de securitate „imediat, clar şi tangibil”

După ce reşedinţa i-a fost pichetată toată ziua, iar protestatarii, în majoritate rezerviştii şi cadre ale Armatei, au răcnit „Vorbeşte! Vorbeşte!”, în seara aceasta ministrul Apărării al Israelului (foto) a făcut declaraţia promisă de joi. Premierul Netanyahu fiind în drum spre casă de la Londra, Yoav Gallant n-a mai fost în pericolul de a fi […]

Ministrul Grindeanu cere verificarea infrastructurii feroviare şi a mecanicilor din toată ţara

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut verificarea infrastructurii feroviare şi a mecanicilor din toată ţară în urma accidentului produs sâmbătă seara în Gara Galaţi.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 395. Guvernul ucrainean facilitează producţia în masă de drone. Zelenski: Ucraina nu poate începe încă contraofensiva din cauza lipsei de arme / Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus

UPDATE 22:00 Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus, a anunţat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit BBC. Preşedintele Putin a declarat că această mişcare „nu va încălca acordurile de neproliferare nucleară”. Vladimir Putin a comparat situaţia cu armele americanilor din Europa, potrivit presei de stat […]

Putin anunţă că Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus

Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarusul vecin, a declarat sâmbătă preşedintele Vladimir Putin, marcând astfel prima dată de la mijlocul anilor '90 încoace când Moscova va amplasa astfel de arme în afara ţării.

Accidentul de tren din Gara Galaţi. Ministrul Transporturilor cere anchetă şi măsuri rapide

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, solicită verificări şi măsuri rapide din partea CFR Călători, în urma accidentului produs sâmbătă seara în Gara Galaţi.

Accident feroviar la Galaţi cu mai multe victime. O locomotivă a lovit un vagon în care se aflau călători

UPDATE: Conductorul trenului a decedat la spital, a anunţat CFR Călători. „Urmare accidentului feroviar care s-a produs în această seară, în staţia Galaţi, CFR Călători anunţă cu regret că doamna conductor a trenului R 7576, a decedat la spital. Iniţial a fost stabilizată pe peron şi în drum spre spital de către serviciul Ambulanţă ajuns la […]

Şeful Agenţiei pentru Energie Atomică va merge la centrala nucleară Zaporojia: situaţia este gravă

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a ONU va merge din nou la centrala nucleară Zaporojia din Ucraina pentru a analiza „situaţia gravă de securitate", potrivit Sky News.

Efectul tornadei din Mississippi: un oraş aproape a dispărut

Tornada a devastat micul oraş Rolling Fork, Mississippi, în noaptea de vineri spre sâmbătă „Familiile sunt afectate, casele sunt distruse, familiile au rămas fără un loc unde să locuiască, copiii sunt înfometaţi în această dimineaţă, nu au haine. Suntem devastaţi. A sunat ca un tren de marfă trecând peste casa mea şi s-a întâmplat atât […]

Scandalurile provocate de abuzurile sexuale: Papa actualizează regulile Bisericii Catolice

Papa Francisc a anunţat că actualizează regulile Bisericii Catolice privind modul de gestionare a abuzurilor sexuale, potrivit Sky News.

Erdogan îi cere lui Putin „încetarea imediată” a războiului din Ucraina

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a cerut sâmbătă "încetarea imediată" a războiului din Ucraina în timpul unei convorbiri telefonice cu preşedintele Vladimir Putin.

Confruntări între poliţişti şi protestari în Franţa. Mai multe autospeciale au fost incendiate

Mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Sainte-Soline pentru a protesta faţă de planurile legate de un nou rezervor de apă pentru irigaţii. Oamenii spun că proiectul îi favorizează pe marii producători agricoli şi nu va ajuta comunitatea locală. Mai multe maşini de poliţie au fost incendiate după ce au izbucnit ciocniri pe şantier. Peste […]

Sursă ucraineană: ruşii au atacat un centru de livrare a ajutoarelor umanitare

Ruşii au tras asupra unui punct de livrare a ajutoarelor umanitare din oraşul Herson, rănind doi civili, potrivit armatei ucrainene.

Analiză: România are de 2,5 ori mai multe firme care cultivă cereale decât cele care fac zootehnie

Aproape 8.500 de companii cultivă cereale în România şi doar 3.300 care fac zootehnie, de 2,5 ori mai puţine, arată o analiză a ZF pe baza datelor platformei Termene.ro. În Brăila raportul este de 11 la 1, în Teleorman de 10 la 1, iar în Ialomiţa de 9 la 1, acestea fiind şi cele mai […]

Preşedintele Braziliei anulează o călătorie în China din motive medicale

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a anulat o călătorie în China din motive medicale, iar vizita din 27-31 martie va fi reprogramată pentru o dată ulterioară, a declarat sâmbătă administraţia prezidenţială.

Congres Extraordinar la PMP: Eugen Tomac a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte

Eugen Tomac a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară în urma Congresului Extraordinar care a avut loc sâmbătă.

Analiza părului lui Beethoven sugerează că suferea de hepatită şi avea origini nord-africane

Părul lui Beethoven –  o maşină a timpului  Ultima ştire despre ADN-ul lui Beethoven este că oamenii de ştiinţă au analizat cinci mostre din părul compozitorului pentru a afla mai multe despre istoricul său familial, problemele sale de sănătate şi cauza morţii sale. Ei au descoperit că Beethoven avea o predispoziţie genetică pentru boli de […]

Un avion a aterizat de urgenţă la Otopeni după ce pilotul a leşinat

Un avion care zbura către Egipt a aterizat de urgenţă la Bucureşti după ce pilotul a leşinat. Aterizarea a fost făcută de copilot, potrivit unor surse din domeniu.

ONU avertizează că un petrolier uriaş, ancorat în Yemen, ar putea provoca o catastrofă ecologică

ONU avertizează că un petrolier ancorat în largul coastelor Yemenului riscă să se scufunde sau să explodeze în orice moment, provocând o catastrofă ecologică, potrivit Sky News.

Se filmează „Moromeţii 3″. Când apare şi care va fi acţiunea noului film

Au început filmările pentru Moromeţii 3. Stere Gulea, regizorul primelor două părţi ale lungmetrajului, continuă cel de-al treilea film cu povestea lui Niculae, fiul cel mic al lui Ilie Moromete. În rolul lui Ilie Moromete va fi tot Horaţiu Mălăele. Casa Moromeţilor, din satul Talpa, este aceeaşi în care au avut loc filmările din vara […]

Directoarea unei şcoli a fost obligată să demisioneze după ce le-a arătat elevilor statuia lui David

Directorul unei şcoli din Florida a fost forţat să demisioneze după ce un părinte s-a plâns că elevii de clasa a şasea au fost expuşi la pornografie.

Zelenski: „Nu am primit nicio propunere de pace din partea lui Xi”

Volodimir Zelenski susţine că nu a primit o propunere de mediere a păcii între Ucraina şi Rusia din partea Chinei, a declarat preşedintele ucrainean pentru Japan News.

5.000 de infractori, lăsaţi în libertate, după ce au luptat în grupul Wagner

Peste 5.000 de infractori au fost graţiaţi după ce şi-au încheiat contractele în cadrul grupului de mercenari Wagner, a anunţat sâmbătă Evgheni Prigojin, şeful grupării, potrivit Sky News. Grupul Wagner, format iniţial din veterani ai forţelor armate ruse, a căpătat un rol mult mai important în războiul din Ucraina după ce armata rusă a suferit […]

Statistică: aproximimativ 37% dintre ucraineni cunosc pe cineva ucis sau rănit în război

Peste o treime dintre ucraineni cunosc cel puţin o persoană care a murit sau a fost rănită în timpul războiului, potrivit unei statistici realizate de o organizaţie din Ucraina.

Victorie pentru industria auto germană. Comisia Europeană şi Germania ajung la un acord în disputa privind interzicerea motoarelor cu ardere internă

Comisia Europeană şi Ministerul Transporturilor din Germania au anunţat sâmbătă dimineaţă un acord prin care executivul UE se angajează să găsească o modalitate legală de a permite vânzarea de maşini noi cu motor care funcţionează exclusiv pe bază de combustibili sintetici (e-fuels), chiar şi după intrarea în vigoare a unei directive impune vânzarea numai de […]

Ascensiunea şi decăderea tehnologiei cloud-gaming. Chatboţii cu AI ar putea avea aceeaşi soartă în câţiva ani

Originile tehnologiei cloud  Cloud-ul a devenit o parte integrantă a tehnologiei moderne şi a transformării digitale. Însă ideea de a avea acces la date şi aplicaţii de pe internet nu este deloc nouă. Încă din anii 1960, companiile îşi partajau resursele de calcul, precum şi accesul la acestea, prin intermediul mainframe-urilor. Conceptul modern de cloud […]

Premierul Poloniei atacă cea mai mare putere din UE: Germanii nu au fost atât de generoşi pe cât ar fi trebuit

Germania nu a reuşit să sprijine Ucraina, a declarat vineri premierul polonez Mateusz Morawiecki pentru POLITICO, atacând Berlinul în timp ce Europa caută modalităţi de a continua să înarmeze Kievul.

Călugării de la o mănăstire istorică din Kiev sfidează ordinul de evacuare

Într-o mănăstire din Kiev care a jucat un rol crucial atât în istoria Ucrainei, cât şi în cea a Rusiei, zeci de călugări acuzaţi de loialitate faţă de Moscova sfidează evacuarea.

Proiectul de lege care i-a speriat pe canadieni. De ce iubitorii de dulciuri nu ar trebui să intre în panică

O măsură din adunarea californiană urmăreşte să interzică cinci substanţe chimice care apar în gustările populare, inclusiv colorantul roşu nr. 3, bromatul de potasiu, propil parabenul, uleiul vegetal bromat şi dioxidul de titan, un ingredient din Skittles, dar sponsorul proiectului de lege este un fan declarat al Skittles.   „Iubesc Skittles. Aş vota împotriva unui […]

Târgul de Paşte din Capitală se deschide pe 7 aprilie, în Parcul Regele Mihai I

Târgul de Paşte al Capitalei „Tradiţii şi Flori de Sărbători" se deschide pe 7 aprilie, în Parcul Regele Mihai I, anunţă Primăria Municipiului Bucureşti.